“În prezent, baza de date a Biroului de Credit cuprinde, cu informaţie pozitivă şi negativă, aproximativ 5 milioane de persoane fizice, acestea deţinând 8 milioane de conturi”, a spus Epure.
Numărul celor aflaţi în evidenţa instituţiei a crescut cu aproximativ 1,2 milioane, iar numărul conturilor deţinute de debitori a urcat cu aproape 2 milioane în mai puţin de două luni.
Clienţii băncilor luaţi în evidenţa Biroului de Credit sunt fie restanţieri – cu sume de peste 10 lei – la plata creditelor, fie persoane care au contractat deja un împrumut la una dintre entităţile luate în evidenţă de instituţie. În primul caz, informaţiile raportate de instituţiile de credit (bănci, societăţi de credit de consum sau de leasing, etc) sunt numite negative, în al doilea caz, acestea sunt denumite pozitive.
“În prezent, în sistemul Biroului de Credit există 38 de participanţi, din care 28 de bănci, care au, cumulat, o cotă de piaţă de 98,4%, şapte societăţi de credit de consum, două de leasing şi una de asigurări. Dintre aceştia, 27 de participanţi raportează informaţie pozitivă”, a explicat Epure.
El a mai spus că, din totalul de 27 de instituţii care transmit date despre clienţii care au luat deja un credit, fără a fi neapărat restanţieri, 21 sunt bănci, care însumează o cotă de piaţă de 83,4%, patru sunt societăţi de credit de consum şi două de leasing.
Directorul Biroului de Credit a spus că instituţia pe care o conduce ar putea introduce, din 2008, un sistem de scoring care, în cazul aplicării, va ataşa fiecărei persoane din baza de date un calificativ, ajutând instituţiile de credit să decidă dacă să acorde sau nu un nou împrumut respectivului solicitant.
“Biroul de Credit este în faza de a decide implementarea scoringului, care ar avea loc în cursul anului 2008.
După ce acest produs va lua fiinţă, toate persoanele fizice din baza noastră de date vor avea ataşat un simbol (trei cifre sau o combinaţie de litere şi semne) care vor arăta, pe baza comportamentului la plată anterior, probabilitatea ca persoana respectivă să-şi plătească ratele la timp în viitor. Acest scor va fi ataşat Raportului de Credit şi va fi transmis, la cerere, participanţilor (de exemplu bănci sau IFN-uri), ajutându-i astfel să ia decizia de creditare”, a mai explicat Epure.
Implementarea sistemului de scoring ar ajuta băncile să gestioneze mai bine riscurile de nerambursare a împrumuturilor,în condiţiile în care creditul neguvernamental continuă să înregistreze un ritm de creştere foarte ridicat, de 55% în intervalul noiembrie 2006 – noiembrie 2007, până la 141,12 miliarde lei (40,35 miliarde euro), potrivit datelor băncii centrale.
Totuşi, în luna noiembrie a acestui an, cele mai multe restanţe (73,8%) erau de valoare mică, fiind cuprinse între 1 şi 1.000 de lei. Un sfert (24,8%) erau între 1.001 şi 10.000 de lei, iar restul de 1,4% erau restanţe mai mari de 10.000 de lei, arată datele Biroului de Credit. Epure nu a precizat numărul restanţierilor aflaţi în evidenţa Biroului de Credit.
Volumul creditelor restante din sistemul bancar a ajuns, după primele nouă luni din 2007, la 2,065 miliarde lei, în creştere cu 23,8% faţă de sfârşitul lui 2006, ritm mai lent decât cel al avansului înregistrat de creditul neguvernamental în aceeaşi perioadă, de 39,7%, mai arată statisticile Băncii Naţionale a României (BNR). Creditele acordate populaţiei şi firmelor româneşti au crescut până la 129,062 miliarde lei la sfârşitul lunii septembrie 2007, de la 92,378 miliarde lei la finalul anului trecut. Astfel, volumul creditelor restante reprezenta, după primele nouă luni din 2007, 1,6% din creditul neguvernamental.
Ponderea creditelor restante pe segmentul pentru populaţie era, la sfârşitul lunii septembrie 2007, de 0,54% din totalul creditelor pe retail, inferioară faţă de alte segmente, precum cel al firmelor, însă într-o creştere mai accelerată de la începutul anului. Volumul creditelor restante către populaţie era de aproximativ 340 milioane lei (puţin peste 100 milioane euro) la sfârşitul lui septembrie, nivel cu 163% mai mare decât cel înregistrat la finalul aceleiaşi luni din 2006, în condiţiile în care totalul creditelor pe segmentul de retail ajunsese, după primele nouă luni, la peste 18 miliarde euro.
Sursa: NewsIn
Sursa: The Money Channel


