Guvernele europene şi-au asumat nişte riscuri calculate în privinţa măsurilor luate, crede analistul Moody’s. Măsurile din ultimele zile sunt necesare şi corecte pentru a rezolva pe termen mediu problema din mediul bancar.
“Cele mai importante economii din lume au fost aproape de recesiune din cauza panicii. Impactul va fi puternic asupra bancilor, iar afacerile mici şi mijlocii vor avea probleme şi ele. Pe termen scurt am ajuns la fund, dar pieţele se pare că şi-au revenit în ultimele zile. Acţiunile concertate se pare că vor avea impactul necesar pentru stabilizarea situaţiei. Totuşi, exista încă risuri pentru economia globală”, a precizat analistul Moody’s Investor Service.
Analistul Moody’s consideră că sistemul bancar din România este unul sănătos. Cu toate acestea el atrage atenţia asupra riscurilor provenite din scăderea lichidităţii şi din deteriorarea mediului economic.
“Sistemul bancar românesc este destul de solid şi integru. Băncile au o poziţie destul de bună.
Totuşi lichiditatea poate deveni o problemă pentru ele. În intreaga regiune vor aparea presiuni pe sistemul bancar datorită apariţiei unor falimente în mai multe sectoare: construcţii, real-estate, dar s-ar putea să apară şi în retail sau domeniul manufacturier. Probleme pot aparea în orice domeniu, mai ales acolo unde au existat creşteri mari”, a declarat Kenneth Orchard, analist Moody’s Investor Service.
Analistul este de părere că pe măsura ce problema lichidităţii devine mai acută , băncile independente devin mai vulnerabile. Toutuşi, băncile care sunt filiale ale unor mari bănci nu sunt asa de expuse aşa cum erau în trecut.
Kenneth Orchard se aşteaptă la o continuare a trendului descendent pe care se află moneda naţională a României. În acelaşi timp el îşi exprimă convingerea că Banca Naţională va continua să intervină pentru a echilibra piaţa valutară.
Sursa: The Money Channel


