Fondul german de investiţii DEGI, parte a Aberdeen Property Investors Group din Scoţia, a semnat un acord cu grupul de firme Avrig 35 pentru preluarea centrului comercial Iris din cartierul Titan din Capitală.
Valoare investiţiei este de 147 de milioane de euro. Pentru dezvoltarea proiectului Iris, dezvoltatorul Avrig a investit aproximativ 70 de milioane. Noua achiziţie va fi integrată în fondul de proprietăţi imobiliare DEGI Europe Retail, specializat în centre comerciale pe teritoriul Europei.
Mall-ul Iris din Titan are o suprafaţă închiriabilă de 48.000 de metri pătraţi şi 2.000 de locuri de parcare. Hypermarketul şi galeriile comerciale din centrul comercial Iris sunt închiriate, prin contracte pe termen lung, către lanţul francez de retail Auchan şi alte companii de profil, iar plăţile se fac în monedă europeană.
În prezent, grupul de firme Avrig 35 are în curs de derulare 17 proiecte imobiliare în 21 de oraşe ale ţării.
Click here…
Valoarea acestora depăşeşte 500 de milioane de euro.
În portofoliul Avrig 35 se mai regăsesc proiecte importante de pe piaţă românească: este vorba despre sediul Ambasadei Canadei la Bucureşti, cel al companiei Lafarge, clădirea de birouri Tower Center International şi 18 subsidiare ale Raiffeisen Bank. Grupul reuneşte peste 35 firme care desfăşoară activităţi de construcţii şi dezvoltare imobiliară pe segmentele rezidenţial, comercial, spaţii de birouri şi industriale.
Fondul de investiţii DEGI, una dintre cele mai importante companii germane de administrare a proprietăţilor, deţine mai multe dezvoltări imobiliare în România, printre care clădirile de birouri Millennium BC, PGV Tower şi Construdava din Bucureşti, achiziţionate anul trecut pentru 110 milioane de euro.
Sursa: The Money Channel


