Locul secund în topul celor mai activi investitori de pe piaţa de real estate, fondul de investiţii britanic Fabian, a înfiinţat împreună cu dezvoltatorul ungur SCD Group, compania SCD Fabian OSM. Scopul este dezvoltarea de proiecte rezidenţiale în vestul ţării. Noua companie a preluat un complex de 388 de apartamente în Oradea şi un proiect de 165 de locuinţe în Satu Mare, cu o valoare totală de 2,5 milioane euro, fără TVA.
Tranzacţia a presupus şi o infuzie suplimentară de capital de 3,75 milioane euro, sumă la care cele două companii au contribuit în mod egal.
Proiectul din Oradea are o suprafaţă de peste 38 de mii de metri pătraţi, iar dezvoltatorul ungar este autorizat să construiască 24.100 de metri pătraţi de apartamente şi 404 locuri de parcare.
Ansamblul rezidenţial din Satu Mare se întinde pe 6700 de metri pătraţi, iar SCD Group urmează să realizeze 12.400 de metri pătraţi de locuinţe şi peste o sută spaţii de parcare.
Construcţia ambelor proiecte va fi demarată în primul trimestru al anului 2009. Proiectul din Satu Mare va fi gata în prima jumătate a lui 2011, iar cel din Oradea, în trimestrul al treilea din 2012.
Fondul de investiţii Fabian deţine 14% din piaţa imobiliară românească. Valoarea de piata a proprietatilor imobiliare detinute în Romania de către fondul britanic a fost evaluata la sfârşitul anului trecut la circa 120 milioane euro. Fabian deţine participaţii la opt proiecte de birouri în România, iar proprietăţile sale totalizează 62.850 de metri pătraţi de birouri în Bucureşti şi circa 1.000 apartamente în Capitală şi în Timişoara.
Sursa: The Money Channel


