“Am transformat toate cele 800 de camere de hotel în 320 de apartamente în urma unei investiţii de 3 milioane de euro, iar preţurile sunt de 49.000 de euro pentru un apartament de două camere, varianta mică, dar avem şi un alt model, cu suprafaţa mai mare, care costă 73.000 de euro. Cred că le vom vinde într-un an pe toate, dar ca să fim realişti, e nevoie totuşi de un an şi jumătate”, a declarat petnru Money.ro, Ionuţ Negoiţă.
Cei care vor cumpăra sau închiria apartamente în Rin Grand Residence, vor avea acces la serviciile hotelului de patru stele, la centrul spa, la serviciile de curăţenie, la restaurant, spălătorie, spaţiile comerciale, sala de cinema şi locurile de joacă pentru copii.
Sursa: Money.ro