Anunţul a fost făcut astăzi odată cu publicarea rezultatelor pe anul trecut, deşi frauda a fost descoperită pe 20 ianuarie. Ca urmare a acestei întâmplări şi a expunerii la criza subprime, profitul net al băncii pentru 2007 a fost estimat între 600 şi 800 milioane de euro.
Rezultatele sunt însă foarte slabe comparativ cu 2006, când Societe Generale a avut un profit de peste 5 miliarde de euro. Pentru a face faţă situaţiei, Societe Generale îşi va creşte capitalul cu 5 miliarde de euro şi jumătate în săptămânile viitoare. Totodată, banca şi-a constituit provizione de peste 2 miliarde de euro, în ultimul trimestru fiscal din 2007, în vederea asigurării riscurilor din expunerea la criza creditelor ipotecare.
Banca Centrală a Franţei a declanşat o anchetă în acest dosar iar acţiunile Societe Generale au fost suspendate astăzi de la tranzacţionare la bursa din Paris. Şi agenţiile de evaluare financiară au reacţionat. Fitch a redus ratingul acordat datoriilor pe termen lung ale băncii franceze, de la A2 la A2 minus, şi rating-ul companiei, de la “A/B” la “B”. Standard&Poors a pus sub supraveghere ratingul A2 al băncii franceze, pentru datoriile pe termen lung, cu perspectivă negativă.
Sursa: The Money Channel


