Studiul făcut de GFK prezintă din start 6 asemănări între clientul băncii şi o nevastă. Aşadar:
– Cu amândoi banii sunt subiect de discuţie
– Ambii vor casă, maşină şi vacanţe
– Îşi doresc înţelegere, empatie, grijă
– Urăsc promisiunile neacoperite
– Vrem să ne fie alături toată viaţa
– Iartă dar nu uită
Partea proastă în acestă ecuaţie este faptul că amândoi sunt nemulţumiţi.
Mirela Dadiloveanu, Senior Researcher GFK România, consideră că “partea bună sau realitatea de la care pornim întotdeauna este că nu prea se poate fără.”
În concluzie, dacă fără căsătorie nu se poate, atunci măcar să fie una fericită.
Analiştii GFK au identificat patru tipologii de nevastă corespunzătoare fiecărui segment de clienţi ai băncilor. În funcţie de asta au fost identificaţi şi paşii spre fericire.
“Eterna prudentă” reprezintă segmentul low and medium mass market. Potrivit cercetătorilor acesta este portretul robot al nevestei obediente, cu un nivel redus de educaţie, cu bani puţini şi foarte strict drămuiţi. Cu o mentalitate tradiţionalistă, segmentul de clienţi corespunzători categoriei neveste au un disconfort emoţional în relaţia cu banca. Despre acest segment, Andreea Vintilă, Senior Researcher GFK România, adaugă: “Şi atunci – o reacţie de evitare”
Pragmatica emancipată reprezintă segmentul upper mass market şi low affluent. Este nesigură, geloasă, influenţabilă şi sensibilă la aparenţe. Prin urmare, segmentul de clienţi asimilat acestui tip are multe aşteptări de la relaţia cu banca. Andreea Vintilă explică: “preţul avantajos e extrem de important pentru că este extrem de sensibil la acest aspect. Vrea flexibilitate, empatie, înţelegere şi premiere. Este nevoie să i se dea importanţă şi apreciere pentru că este client corect care plăteşte la timp, vrea să-i fie reconuscut acest comportament.”
Partenera self -confident este idependentă, echilibrată, realistă, sigură pe ea, îşi cunoaşte valoarea, este exigentă şi în acelaşi timp corectă. Ea reprezintă segmentul high affluent şi după cum îi spune şi denumirea nu este o nevastă. Şi în relaţia cu banca primează ideea de parteneriat, cu accent pe calitatea serviciilor şi relaţia de egalitate.
Aristocrata auto-suficientă este reprezentativă pentru segmentul de clienţi private-banking. Se crede specială, are aere de superioritate, este arogantă, gândeşte şi simte în termeni business. În ceea ce priveşte relaţia cu banca “ea e cea care încearcă să impună regulile jocului,” explică Mirela Dadiloveanu, Senior Researcher GFK România.
Vă dorim un mariaj fericit!
Sursa: The Money Channel


