Criza creditelor afectează în mod direct sectoarele imobiliar şi de construcţii, foarte dependente de finanţare, spune raportul Moody’s.
“Cred că Moody’s a intuit bine problemele sectorului, mai ales în Europa de Est unde s-au înregistrat profituri foarte mari, atât din construcţii, cât şi din imobiliare. În această perioadă, piaţa se va răci în multe ţări, în Ungaria chiar a îngheţat, nu mai sunt tranzacţii şi finanţarea în multe ţări vine de la bănci-mamă din vestul Europei, care strânsă fiind acum de criza creditelor şi criza financiară vestică, baierele pungii nu vor mai fi atat de largi ca inainte, preluările de tip leverage buy out din partea fondurilor de investiţii vor fi tot mai puţine, vor trebui să facă preluări pe banii proprii şi mai puţin pe bani împrumutaţi”, a declarat Radu Limpede, analist economic.
La începutul anului, agenţia de rating Moody’s a prezis un an stabil pentru companiile producătoare de materiale de construcţii.
Analiştii nu excludeau însă riscurile pentru acest sector, în contextul dependenţei tot mai mari de pieţele emergente şi ale creşterii economice reduse pe pieţele mature din vestul Europei.
“Materialele de construcţii vor continua să crească, pentru că cererea este mult mai mare decât oferta şi materialele de construcţii nu pot fi transportate pe distanţe mari, însă pe partea de real estate, de imobiliare, exista şi o componentă speculativă”, a încheiat Radu Limpede.
Analiştii Moody’s spuneau în februarie că se aşteaptă chiar la o creştere a pieţei de construcţii în prima jumătate a anului.
Sursa: The Money Channel


