Arta decorativa a civilizatiilor mayase si aztece s-a caracterizat printr-o gama variata de culori preluate din elementele naturii, incaperile nu debordeaza prin lux ci prin simplitate. Sa presupunem ca dorim sa ne amenajam livingul avand la baza influente sud – americane, ne putem baza pe culori calde, culori de pamant pentru finisaje ,se merge pe naturalete. Cu ajutorul plantelor decorative putem crea oaza de relaxare, o mica “jungla amazoniana”. Plantele cele mai potrivite sunt columnea, o planta agatatoare originara din America, precum si crossandra, un arbust de 30-60 de cm din care infloresc flori tubulare de culoarea oranjului.
Pentru mici detalii putem apela la obiecte decorative din ceramica, acestea le putem achizitiona si din magazinele de antichitati.
Mobilierul trebuie sa aiba linii fine, din lemn de nuc sau, de ce nu, din impletituri. Un bonus ar fi daca ati achizitiona un scaun tip balansoar specific zonei sud-americane.
O sugestie: la decorarea ferestrei puteti opta pentru draperii din in sau bumbac de un rosu aprins, are un efect spectaculos in combinatie cu zona de relaxare verde si restul camerei.
Canapelele pot fi acoperite cu materiale tot naturale, iar iarna puteti folosi cuverturi din lana cu motive etnografice si perne in acelasi stil.
Biblioteca poate deveni spatiu pentru mici elemente artifacte ornamentale sau obiecte ceramice. Pentru polite puteti opta pentru o vesela din argila si teracota, masti de diferite marimi, toate acestea facand din livingul dumneavoastra un loc de vis sud-american.
Sursa: Rezidential.net


