Potrivit reprezentanţilor Inmobiliaria, compania a achiziţionat deja mai multe loturi de teren în estul Bulgariei, printre care şi în localitatea Tsarevo, în apropiere de litoralul Mării Negre. Inmobiliaria dispune în prezent de parcele de teren cu o capacitate totală de construcţie de 240.000 de hectare la o distanţă de circa 800 metri de plajă şi are în plan construirea unui ansamblu rezidenţial care va include 2.500 de apartamente, dar şi centre comerciale, de divertisment, bază sportivă şi cluburi pe plajă, se arată în comunicatul companiei.
Terenul achiziţionat de Inmobiliaria este localizat în apropierea parcului natural Strandja, una dintre atracţiile turistice ale Bulgariei.
Zona respectivă a înregistrat în ultimii ani un boom în ceea ce priveşte construcţia de case de vacanţă pentru persoane din Anglia, Grecia, Germania, Turcia şi Rusia. Proiectul din Bulgaria este urmat de alte două investiţii în afara Spaniei pe care compania imobiliară le are în plan, se mai arată în comunicatul companiei.
Iberdrola Inmobiliaria este un important dezvoltator de proiecte de real estate din Spania care investeşte în principal în proiecte rezidenţiale, case de vacanţă, clădiri de birouri, parcuri industriale şi centre comerciale. Compania şi-a propus ca în perioada 2006-2010 să înregistreze o creştere anuală a profitului de 10%.
Sursa: Dnevnik
Sursa: The Money Channel


