“Trebuie avut in vedere ca piata imobiliara pe toate meridianele lumii inregistreaza fenomene de ciclicitate, iar atat preturile, cat si dezvoltarea este posibil sa cunoasca un recul. Nu consideram ca vor fi schimbari spectaculoase de la o zi la alta. Piata este in crestere de ceva vreme. Va creste in continuare si dupa 1 ianuarie 2007”, a declarat Mihai Plaesu (foto), Consultant senior in cadrul departamentului birouri al companiei DTZ Echinox.
Acesta a mai precizat ca nu crede ca preturile se vor dubla sau tripla, cum se vehiculeaza. In Ungaria, Polonia, Cehia nu s-a intamplat nimic spectaculos intr-o singura zi. Aderarea a fost anuntata de mult timp ca fiind sigura. Data era incerta, insa de ceva vreme toate corporatiile isi fac ceva planuri, ca si cum Romania ar fi deja membra a Uniunii Europene.
“Situatia preturilor in conditiile in care se asteapta ca in Romania sa vina si mai multi investitori straini poate fi analizata din cateva unghiuri. Exista astfel companii care cumpara terenuri pentru a le dezvolta. Investitorii cumpara proprietati inchiriate, iar developerii cumpara terenuri, ca sa construiasca. Sunt categorii, si calcule total diferite”, a mai completat expertul DTZ.
Mihai Plaesu a explicat ca terenurile nu se vor mai scumpi foarte mult, pentru ca au ajuns deja la un nivel mult prea ridicat. Un teren din Bucuresti este mai scump decat unul de la Varsovia sau Budapesta. Preturile terenurilor din Romania sunt comparabile cu cele de pe piete mult mai mature. Reprezentantul companiei crede ca probabil mai sunt terenuri ieftine in Romania, insa ele nu vor fi gasite in Bucuresti.
Sursa: Business Adviser