Dezvoltatorii imobiliari care gândesc profitul pe termen lung continuă să investească în proiecte de birouri, susţin reprezentanţii companiei Eurometropola. Potrivit analiştilor imobiliari, cererea de spaţii de birouri vine în mod special din direcţia companiilor foarte mari, de tipul multinaţionalelor, dar şi al celor medii.
“Investiţia se amortizează mai greu deoarece costurile mari de construcţie, dar şi costurile terenului în sine se reflectă în costul de vânzare sau de închiriere al proiectului. Este normal ca o chirie mare sau un preţ mare de vânzare să nu atragă o avalanşă de clienţi. Cu toate acestea, construcţia de birouri în Bucureşti nu a încetat şi nici nu o va face în perioada următoare, iar explicaţia este una extrem de simplă. Există o cerere semnificativă pe acest segment”, susţine partner managerul companiei imobiliare EuroMetropola, Monica Marin.
Monica Marin a adăugat că şi în România se pune foarte mare preţ pe aparenţă, iar companiile din ţara noastră apreciază importanţa unei bune poziţionări a biroului şi celelalte servicii oferite. “A opta pentru un sediu amplasat într-un office-building modern, ce oferă o serie întreagă de facilităţi, implică şi costuri substanţiale, dar asigură beneficiarilor afirmarea unui statut. Se ştie deja din istoria marilor metropole că bătălia pentru un birou la unul dintre cele mai înalte etaje ale unui imobil se duce de obicei între companii puternice care doresc să-şi certifice apartenenţa în topul celor mai mari puternice branduri”, adaugă Marin.
Proiectele anunţate spre finalizare în 2007 vor aduce pe piaţă circa 210.000 mp spaţii de birouri, iar alţi 300.000 mp vor fi livraţi în 2008. Potrivit companiei de consultanţă imobiliară Colliers, din stocul de spaţii de birouri pentru acest an, 67% este deja preînchiriat, iar din cel pentru anul viitor, 57% este acontat, pentru unele proiecte fiind întocmite chiar liste de aşteptare cu potenţiali chiriaşi. “Rata de neocupare este foarte mică. În prezent, stocul de spaţii de birouri este de 450.000 metri pătraţi, iar un procent de 99,98% este deja închiriat. În plus, tot ceea ce va apărea pe piaţă în materie de spaţii de birouri în următorii doi ani este deja acontat de unele companii”, a declarat Horaţiu Florescu, vicepreşedinte Colliers România.
Analiştii imobiliari susţin că multe proiecte vor fi localizate în zonele de nord şi de vest şi tot mai puţine spaţii de birouri vor fi ridicate în centrul capitalei. Pentru perioada 2008-2009, Colliers estimează o reducere a chiriilor la spaţiile de birouri de la 20-22 euro/mp/lună în prezent, la 18-20 euro/mp/lună în centru şi de la 14-18 euro/mp/lună în zonele secundare la 12-14 euro/mp/lună în celelalte locaţii.
Sursa: NewsIn
Sursa: The Money Channel