În 2008, anul de vârf pentru piaţa imobiliară, firmele din domeniu şi-au majorat capitalul cu 129,5 milioane de euro, cea mai mare valoare din ultimii patru ani. Odată cu criza însă, companiile au redus drastic din investiţii.
În 2009, acestea au depăşit cu puţin pragul de 30 de milioane de euro, pentru ca în primele nouă luni din 2010, valoarea majorărilor de capital să fie de doar 17,8 milioane de euro, arată datele furnizate de ONRC la solicitarea Money.ro.
Astfel, faţă de 2008, majorările de capital s-au redus cu 86% în primele nouă luni ale acestui an.
Sursa: Money.ro