Investiţiile imobiliare în zona de est a Bucureştiului nu mai sunt la fel de rentabile ca în trecut, cu toate că preţurile terenurilor au stagnat în ultimele luni. Totuşi, costurile pământurilor se menţin la cote suficient de ridicate pentru ai face de investitori să gândescă de două ori fiecare pas pe care doresc să îl facă pe piaţa locală. Potrivit studiilor DTZ Echinox, în Pantelimon, Colentina şi Titan, preţurile terenurilor au crescut în ultimii 3 ani cu până la 700%.
Deşi în est există numeroase plaforme industriale ce pot fi transformate în diferite tipuri de proiecte imobiliare, reconversia lor a devenit tot mai dificilă. Demotivarea developerilor se ecplică şi prin costurile tot mai mari ale materialelor de construcţie. Potrivit Patronatului Societăţilor din Construcţii, fierul beton s-a apreciat în ultimele luni cu 100%, iar cimentul cu 10%.
Nici băncile nu mai sunt la fel de darnice cu banii lor.
Doar cei care pot oferi garanţii mai au acces la împrumuturi de milioane de euro. Situaţia nu este cu mult mai simplă nici pentru cumpărătorul final, care în procesul de achiziţie a unei locuinţe trebuie să treacă cel mai adesea şi pe la bancă. El trebuie să îndeplinească termeni foarte stricţi, iar veniturile trebuie să depăşeşcă media naţională.
La începutul anului, consultanţii de la AtisReal prognozau că cererea de terenuri pentru proiecte rezidenţiale se va menţine ridicată, mai ales în zonele periferice ale Bucureştiului. Estimarea este corectă pe deoparte, deoarece investitorii continuă să caute oportunităţi în aceste zone ale Capitalei, incorectă însă deoarece puterea lor de cumpărare nu este suficient de mare în raport cu preţurile solicitate.
Ca principale surse pentru creşterea ofertei de terenuri din interiorul oraşului rămân amplasamentele fostelor platforme industriale şi proprietăţile vechi, ce pot fi demolate pentru a valorifica locaţia.
Sursa: The Money Channel


