O încetinire este naturală deoarece baza este alta. Ne ajută volumul la care a ajuns creditul în prezent, cât şi măsurile luate de banca centrală, de scumpire a creditului”, a spus Isărescu. El a reamintit că “marea problemă” a fost creditul în valută, care va resimţi, de asemenea, o temperare. Încetinirea ritmului de creştere a creditării vine pe fondul majorării dobânzii de politică monetară şi înăspririi normelor de creditare.
Dobânda cheie a crescut astfel de şapte ori de la sfârşitul lunii octombrie 2007 până în prezent, de la 7% la 10,25 pe an, ajungând la cel mai ridicat nivel al dobânzii cheie din Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte temperarea creditării, BNR a adoptat un nou regulament ce impune condiţii mai drastrice clienţilor persoane fizice, condiţii care ar ar putea reduce ritmul de creştere a creditării cu 10-12 la sută, conform conducerii BNR, şi cu până la 40% la sfârşitul acestui an, conform estimărilor analiştilor.
Guvernatorul Băncii Naţionale a mai declarat că primele semne ale temperării creditării se văd deja în consum, datele prezentate de INS arătând încetinirea acestuia.
Sursa: The Money Channel


