Potrivit indicelui Bucharest Real Estate Index, calculat de consultanţii de la Colliers, în iulie preţul apartamentelor a urcat cu doar 1% comparativ cu ianuarie. În termeni generali, pe parcursul semestrul I, costurile locuinţelor au variat între -4 şi +3%. Cele mai mici valori ale imobilelor au fost consemnate în februarie, 1.776 euro/mp, iar cele mai ridicate în aprilie, 1.888 euro. Pe piaţa locuinţelor vechi, indicele BREI s-a apreciat cu 4% în iulie faţă de ianurie, în timp ce în primele 7 luni din 2008 apartamentele noi s-au scumpit cu aproximativ 10%.
Piaţa rezidenţială continuă să stagneze. Iulie a fost a treia lună consecutiv în care Bucharest Real Estate Index, indicele calculate de consultanţii de la Colliers, nu a înregistrat fluctuaţii notabile. Pe segmentul locuinţelor noi, BREI-Nou, a ajuns la o valoare de 1.909 euro pe mp, similar cu cel din mai şi iunie. Chiar dacă la prima vedere piaţa rezidenţială primară nu a înregistrat scăderi de la începutul acestui an, pentru a revigora vânzările, dezvoltatorii au lansat diverse oferte promoţionale, de la reduceri de preţ, la locuri de parcare gratuite.
Pe sectorul apartamentelor vechi, în a şaptea lună din an, indicele BREI a înregistrat fluctuaţii cuprinse între +8 şi -6%.
Variaţiile se observă cel mai bine în evoluţia individuală a fiecărui sector. Astfel, cele mai importante aprecieri de preţ s-au produs în sectorul 1 al Capitalei, unde mp s-a tranzacţionat cu 2.250 euro, faţă de 2.061 în mai. Şi sectorul 2 a evoluat de plus, 6% creştere comparativ cu luna anterioară şi un nivel mediu al costului pe mp de 1.685 de euro. Deşi mai moderat, cu o majorare de doar 2 procente, sectorul 5 s-a încadrat şi el în categoria zonele bucureştene în care apartamentele s-au apreciat.
Cele mai accentuate scăderi s-au înregistrat în sectorul 6, unde costul pe mp a coborât în iulie la 1.525 de euro, cu 6% mai mic decât în mai. Tendinţa descendentă s-a observat şi în sectoarele 3 şi 4, unde locuinţele s-au ieftinit cu 1 şi respective 2%.
Comparativ cu luna ianuarie, indicele BREI din iulie arată o creştere de aproximativ 1%. Per total, în semestrul I variaţiile au fost cuprinse între -4% şi +3% faţă de valoarea de 1.826 euro/mp întregistrată în prima lună din an. Minimul primelor şase luni a fost atins în februarie, când costul pe mp a fost de 1.776 euro, iar maximul în aprilie, 1.888 euro. Raportat la luna ianuarie, în iulie, BREI-Vechi s-a depreciat cu 4%, dupa ce a oscilat între – 5% şi + 4% în lunile precedente. În primele 7 luni din 2008, BREI-Nou s-a apreciat cu aproximativ 10%. Potrivit Colliers, creşterea a fost datorată majorărilor de preţ din primul trimestru al anului.
Sursa: The Money Channel


