„Peste 45% dintre cei care doresc sa cumpere o noua locuinta sunt interesati in primul rand de pretul si de suprafata apartamentului. Locuinta este astfel aleasa in functie de buget, de costurile de intretinere si abia apoi in functie de zona. Studiul Be Igloo arata ca ultimii doi ani de criza au reorganizat lista de prioritati a celor interesati sa-si cumpere un apartament”, se arata intr-un comunicat al firmei.
„Criza i-a obligat pe romanii care inca mai au un buget pentru o locuinta sa fie mai precauti cand vine vorba de cheltuirea banilor. Ei prefera sa se uite cu mare atentie la toata oferta de pe piata, chiar daca acest lucru intarzie procesul de achizitie, si sa cumpere acolo unde preturile sunt cele mai atragatoare, lasand zona pe planul doi”, se mentioneaza in comunicat.
Cei care au drept criteriu principal de alegere a unei locuinte zona in care aceasta este amplasata, se indreapta cu preponderenta spre cartierele mai ieftine, dar aflate in apropierea centrului orasului. Astfel, 30% dintre cumparatori isi doresc o locuinta in cartierul Titan, iar 13% in Militari.
Sursa: Wall Street