Nivelul preţurilor la locuinţele noi din Bucureşti se află în media europeană de aproximativ 2.000 de euro pe mp util. Totuşi, capitala Bulgariei are cele mai mici preţuri din regiune.
Un apartament nou construit aici ajunge să coste în jur de 1.500-1.600 de euro pe metrul pătrat util. Şi la Budapesta preţul unei locuinţe într-un complex rezidenţial nou este mai scăzut decât la noi, acesta pornind de la aproximativ 1.750 de euro pe mp.
Deasupra noastră, cu 2.000 de euro, se află Praga, iar cel mai mare preţ din regiune îl găsim în capitala Sloveniei, Liubliana, 2.500 de euro pe mp.
Totuşi, pe segmentul apartamentelor de lux, vecinii unguri ne întrec. La Budapesta, 6.500 de euro este costul pe mp util într-o locuinţă de acest gen, în timp ce la Bucureşti, preţul unei locuinţe de lux nu depăşeşte 3.800 de euro pe mp util.
Cel mai scăzut nivel din regiune în ceea ce priveşte apartamente de lux îl găsim la Sofia, 3.400 de euro.
Sursa: The Money Channel


