Deşi neafectate de lentoarea din piaţă, chiriile înregistrează un ritm ceva mai scăzut de creştere. Consultanţii de la Cushman&Wakefield, cei care au făcut toate aceste calcule, preconizează că până la finalul anului ritmul investiţiilor va spori, având în vedere că ratele de profit au atins cea mai ridicată cotă din ultimii 2 ani, 6,5%.
Trimestrul al II-lea a marcat în ţara noastră o revenire a tranzacţiilor majore pe piaţa imobiliară. Potrivit Cushman&Wakefield s-au tranzacţionat 696 de milioane de euro, cu 18.6% mai mult decât în acceaşi perioadă din 2007 şi de aproape 6 ori mai mare decât în trimestrul I din an. Asta face ca suma aferentă primei jumătăţi a lui 2008 să fie de 815 milioane de euro. Nivelul a fost atins şi datorită faptului că o bună parte din tratative au fost demarate pe parcursul anului trecut, când perspectivele pieţei imobiliare erau preponderent pozitive.
În vestul continentului, faţă de media trimestrială din 2007, tranzacţiile din acest an au coborât cu peste 50%.
Marea Britanie, Germania şi Franta au întregistrat scăderi cuprinse între -51% şi -60%. Cel mai mare declin se înregistrează însă pe pieţele mai mici, precum Grecia, Irlanda, Ungaria, Austria şi Luxemburg. În Est, Bulgaria şi Rusia sunt însă două dintre statele care trag regiunea în sus.
Chiar şi aşa, randamentele investiţiilor imobiliare din Europa a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 2 ani, 6,5%. Acesta este maximul pe care îl înregistrează şi România pe sectorul de birouri de clasa A şi cel comercial, în vreme ce în cele de clasă B şi C, profiturile pot urca chiar şi cu încă un punct procentual.
Sursa: The Money Channel


