n 2006, fondul de locuinţe depăşea 8,2 milioane de unităţi, iar suprafaţa utilă era de peste 314 milioane de mp. În 2008, stocul aferent Capitalei ar putea creşte cu circa 7.000 de unităţi potrivit estimărilor consultanţilor de la DTZ Echinox.
La acest moment, în Bucureşti sunt aproximativ 5.500 de imobile moderne. În următorii 2-3 ani numărul lor ar putea ajunge la 20.000. Nu doar în Capitală va creşte numărul construcţiilor. Şi în Constanţa, Iaşi, Arad, Sibiu, Timişoara sau Cluj sunt în execuţie numeroase ansambluri rezidenţiale.
Spre exemplu, în Constanţa vor fi livrate în acest an peste 600 de locuinţe noi şi până la 3.300 în următorii 3 ani.
În Iaşi, 500 de apartamente îşi vor primi locatarii în următoarele luni şi 4.500 până în 2010. Cel mai consistent stoc de imobile moderne este anunţat la Cluj, cu 700 de livrări în 2008 şi aproape 8.000 în decurs de 2-3 ani.
Până în 2010, în şase din oraşele secundare ale ţării ar putea fi livrate alte 20.000 de locuinţe, adică tot atât cât se prognoezează la nivelul Bucureşti.
Potrivit calculelor DTZ Echinox, doar 6,3% din populaţia activă a Capitalei are un venit lunar mediu de 1.400 de euro şi implicit posibilitatea de a accesa un credit ipotecar de 100.000 de euro. Vorbim practic de mai puţin de 60.000 de persoane.
Locuinţe noi anunţate pentru 2008-2010
Bucureşti – livrate: 5.500/anuntate: 20.000
Constanţa – livrate: 620/anuntate: 3.300
Iaşi – livrate: 500/anuntate: 4.500
Arad – livrate: 150/anuntate: 2.040
Sibiu – livrate: 630/anuntate: 1.170
Timişoara – livrate: 360/anuntate: 2.200
Cluj-Napoca – livrate: 700/anuntate: 7.850
Sursa: The Money Channel


