“Pentru că BNR-ul a crescut dobânda de referinţă, băncile comerciale nu vor aştepta prea mult şi vor creşte şi ele acest prag. În aceste cazuri se vor scumpi creditele, iar cei care iniţial puteau accesa 100.000 de euro se vor trezi că mai pot lua doar 90.000 de euro”, a declarat analistul imobiliar Radu Zilişteanu pentru NewsIn.
Potrivit lui Zilişteanu, în aceste condiţii, tendinţa din 2007 de creştere a preţurilor la apartamente se va menţine şi în 2008.
“Cei care încearcă să îşi cumpere un apartament nou, văd că nu pot obţine un credit mare şi se vor orienta din nou către apartamentele vechi, iar momentul de stopare al preţurilor la apartamentele vechi se va îndepărta”, susţine reprezentantul Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI).
“Dacă pentru 2008 se prefigura o creştere a preţurilor locuinţelor cu 10%, este posibil ca această creştere să fie mai mare şi să depăşească 15% la apartamentele vechi. În ceea ce priveşte apartamentele noi, oferta este încă mult prea mică faţă de cererea existentă în acest moment pe piaţă, iar cifrele vehiculate, cum că în 2008 vor fi livrate circa 8.000 de apartmente, sunt departe de a fi reale”, mai spune Zilişteanu.
În plus, analistul este de părere că anul acesta este posibil să asistăm atât la creşterea preţurilor la materialele de construcţii cât şi la forţa de muncă, situaţii care vor duce deasemenea la preţuri mai mari cu 10% şi la apartamentele noi.
Majorarea dobânzii cheie la 8%, ca urmare a deciziei luate de boardul BNR, reprezintă a doua etapă de înăsprire a politicii monetare, după ce, pe 31 octombrie 2007, banca centrală ridicase deja principalul instrument al politicii sale cu jumătate de punct, până la 7,5%.
Sursa: The Money Channel


