“Credem că piaţa din România este suficient de dezvoltată pentru a lua în calcul securitizarea ca instrument viabil de finanţare. În prezent, băncile din România dispun de o calitate bună a activelor, de profitabilitate adecvată şi de un nivel confortabil al lichidităţii. Există deja, din 2006, reglementări privind securitizarea”, a explicat Bielecki, specialist în securitizare pe pieţele central şi est-europene.
Bielecki spune că implicaţiile negative ale avansului puternic al creditelor în valută din ultima perioadă ar putea face băncile să se îndrepte spre astfel de instrumente financiare complexe.
În 2007, creditele acordate de băncile din România populaţiei şi firmelor au avansat cu 60,4% până la 148,2 miliarde lei (41 miliarde euro).
Creditele în valută au sporit, în total, cu 84% faţă de sfârşitul lui 2006, până la 80,5 miliarde lei (echivalentul a 22,3 miliarde euro) şi reprezentau 54,3% din totalul împrumuturilor la finalul anului trecut.
“Piaţa a asistat la o expansiune rapidă a creditului în ultimii ani, în care o pondere importantă o au împrumuturile în valută, care au dus la discordanţe între maturitatea activelor şi a pasivelor băncilor, ceea ce sugerează nevoia băncilor de a-şi diversifica şi extinde bazele de finanţare. Ele ar putea avea nevoie să folosescă instrumente precum securitizarea sau obligaţiuni asigurate de alţi participanţi din piaţă”, a mai explicat economistul.
Tycjan Bielecki a precizat că instrumentele de securitizare cele mai potrivite pentru primele tranzacţii pe piaţa din România ar fi cele garantate cu active ipotecare rezidenţiale ori cele garantate cu credite de consum sau auto.
Referitor la timpul de care este nevoie pentru aplicarea unor astfel de instrumente în piaţă, Bielecki a spus că “procesul de securitizare poate dura între şase şi nouă luni”.
“Având în vedere că piaţa şi cadrul legal din România sunt încă netestate, există dificultăţi care ar putea creşte această perioadă şi care pot fi probleme legale, de colectare a datelor sau de faptul că emitenţii nu sunt monitorizaţi de agenţiile de rating”, a mai explicat specialistul.
De obicei, emitenţii de produse financiare structurate provin din sistemul bancar, însă pot fi şi companii de leasing, de utilităţi sau constructori.
În general, emitenţii pot folosi securitizarea atunci când doresc să îşi elimine din registrul contabil active nelichide, când vor să disipeze riscurile de creditare, să-şi îmbunutăţească randamentul capitalului sau să se finanţeze pe termen lung.
Analistul de la Moody’s a explicat că este dificil să prognozeze evoluţia pieţei româneşti pe acest segment, mai ales având în vedere că, deocamdată, astfel de instrumente nu s-au folosit în România, dar că acest lucru va depinde de avansul creditării.
“În Rusia, de exemplu, securitizarea a avut o dezvoltare explozivă în ultimii ani, însă state din Europa Centrală, precum Polonia sau Cehia au avut o activitate foarte restrânsă până în prezent pe acest segment, ceea ce arată că există un potenţial mare de creştere, care va fi utilizat în funcţie de nevoile specifice fiecărei pieţe”, a mai explicat Tycjan Bielecki.
Instrumentele financiare complexe au alimentat criza creditelor cu grad ridicat de risc din SUA. Cu toate acestea, Tycjan Bielecki spune că tocmai nivelul scăzut de sofisticare a pieţelor emergente din zona central şi est-europeană le protejează de riscuri similare, dar avertizează că, din această cauză, sistemele de gestionare a riscurilor sunt încă netestate.
“Regiunea central şi est-europeană este relativ izolată de efectele imediate ale crizei creditelor ipotecare din SUA (subprime). Datorită faptului că creditarea populaţiei s-a dezvoltat în zonă abia în ultimii ani, astfel de împrumuturi au fost acordate, în mare parte, clienţilor care prezentau un grad scăzut de risc. Pe de altă parte, condiţiile sugerează că sistemele de gestionare a riscurilor sunt în curs de dezvoltare, prin urmare netestate”, a mai spus specialistul.
El a completat că “globalizarea economică şi implicarea activă a băncilor străine pe piaţa din România pot determina investitorii să fie reticenţi la achiziţionarea unor astfel de produse de pe piaţa românească, măcar până când piaţa globală de capital se stabilizează”.
Securitizarea este un proces prin care un emitent creează un instrument financiar, prin combinarea altor active financiare şi vânzarea, mai departe, a diferitelor părţi din pachetul format către investitori. Acest proces poate include orice tip de active şi alimentează lichiditatea în pieţe, deoarece le permite investitorilor mai mici să achiziţioneze părţi ale unui fond mai mare de active.
De exemplu, instrumentele financiare garantate cu active ipotecare se formează prin înglobarea ipotecilor într-un plasament, pe care apoi emitentul îl poate structura şi împărţi în funcţie de gradul de risc al fiecărei ipoteci. Prin securitizarea ipotecilor, investitorii individuali pot să cumpere părţi dintr-un fond mai amplu sub formă de obligaţiuni, ceea nu şi-ar fi permis să facă în mod normal.
Sursa: NewsIn
Sursa: The Money Channel
