Potrivit directorului de marketing al companiei Seven Hills, Nimrod Zvik, apartamentele cumpărate direct de la dezvoltatori au preţuri mai mici pentru viitorii locuitori. Zvik este de părere că o parte din dezvoltatorii care au planuri pe termen lung şi nu duc lipsă de fonduri pentru investiţii vor vinde locuinţele populaţiei şi nu investitorilor sau speculatorilor imobiliari.
“Piaţa românească de real-estate s-a confruntat, în ultimii ani, cu realitatea evidentă a investitorilor sau a speculatorilor imobiliari. Acest trend de a cumpăra locuinţe cu scopul de a le revinde la un preţ mai mare se apropie de final”, arată cei de la Seven Hills.
Zvik mai spune că intervalul de timp până la mutarea efectivă în locuinţa nouă este între şase luni şi doi ani, dar, de cele mai multe ori, suma economisită merită din plin aşteptarea. “Deşi preţurile în ansamblurile rezidenţiale noi variază, ca toate celelalte, în funcţie de nivelul pieţei, estimăm că un investitor care cumpără apartamentul în prima fază şi îl revinde atunci când este gata poate câştiga între 15-20% din suma investită iniţial”, a afirmat directorul marketing al companiei Seven Hills.
Reprezentantul companiei susţine că dezvoltatorii imobiliari îşi doreau la început să îşi vândă repede proiectul pentru a-şi amortiza investiţia şi pentru a ajunge la scopul final – profitul. “Avantajul principal pentru care un dezvoltator vinde investitorilor este faptul că acesta câştiga într-un timp vizibil mai scurt. Marele dezavantaj este, însă, faptul că nu asigură în nici un fel confortul viitorilor locatari şi nu se asigură de faptul că acestora le va fi sau nu bine în propria locuinţă”, explica Zvik, care susţine că acest gen de firme au dispărut imediat după primul proiect, pentru că, deşi afacerea a fost profitabilă, alegând varianta mai uşoară, au vândut către investitori nu numai apartamentele, ci şi renumele proiectului şi, implicit, al companiei care l-a dezvoltat.
Sursa: NewsIn
Sursa: The Money Channel


