Pe partea de credite, jucatori importanti precum BCR, Raiffeisen, UniCredit Tiriac sau ING au operat majorari de dobanzi, in timp ce Volksbank va lua o decizie saptamana aceasta. Publicatia noteaza ca cei de la BCR au crescut dobanda pentru creditele acordate in lei cu 1,2 puncte procentuale, atat pentru cele vechi, cat si pentru cele noi. La Unicredit s-au scumpi doar creditele noi, scrie ZF, insa dobanzile au crescut cu 4 punte procentuale pentru euro si cu 5 pentru lei si dolari. In cazul Raiffeisen, majorarea de dobanda a fost de un punct procentual, afectand creditele de nevoi fara garantii in lei si euro aflate in portofoliu. La creditele noi, cresterile sunt de 0,5 pana la 2 puncte procentuale, adauga ZF. Din 24 octombrie, si creditele de nevoi personale noi in euro (cu sau fara ipoteca) de la ING sunt mai scumpe, cresterea de dobanda fiind de 1%.
Tot despre dobanzile la credite scrie si Cotidianul: „Si BCR ar putea ingheta dobanda la lei”. Asta in cazul in care turbulentele de pe piata monetara nu se calmeaza. „Daca dobanzile vor continua sa creasca la niveluri foarte ridicate, am putea lua o decizie referitoare la creditele in lei, pe care le vom lega la dobanda de referinta ROBOR de dinainte de aceasta perioada. Ar fi o decizie care ar proteja clientii”, spune Sorin Mititelu, directorul Departamentului pentru dezvoltare afaceri si retail.
Cotianul spune ca o astfel de masura au adoptat deja Piraeus si BRD. Cei de la Piraeus au inghetat nivelul ROBOR pe care il aplica in calcularea dobanzilor la creditele in lei la valoarea din 10 octombrie, respectiv 15,97%. BRD a decis fixarea ROBOR la sase luni la 15%.
Adevarul este interesat de ceea ce se intampla pe piata economiilor in valuta si titreaza „Bancile au pus ochii pe valuta romanilor”. In ultima perioada, arata publicatia, dobanzile la depozitele in valuta au urcat cu 2-3 puncte procentuale, depasind pragul de 6%.
Ionut Dumitru, economistul-sef de la Raiffeisen Bank, explica apetitul bancilor pentru atragerea de valuta: „Finantarea externa a devenit extrem de scumpa, iar bancile incearca sa se orienteze si spre piata interna pentru atragerea de resurse”. Dumitru spune insa ca atunci cand situatia se va normaliza, dobanzile la economiile in euro vor revini la 2-3%.
Adevarul noteaza ca cea mai mare dobanda la euro e oferita de Volksbank, la depozitul Platinum Extra cu scadenta la 12 luni: 6,3%. Pentru aceeasi perioada, Banca Transilvania, Banca Romaneasca, si Garanti Bank platesc o dobanda de peste 5,75%.
Sursa: Banking News


