Tranzacţiile se vor derula prin fondul de investiţii al băncii în colaborare cu banca elveţiană Faisal Private Bank şi cu Sharjah Islamic Bank. Fondul de investiţii deţine un capital de 150 milioane euro şi anunţă că se va implica de asemenea pe pieţele imobiliare din Cehia, Croaţia, Ucraina.
Fondul de investiţii al Shamil Bank, o instituţie financiară cu sediul în Bahrein, a rezervat pînă în prezent şapte proprietăţi în România, Bulgaria şi Polonia. Acestea vor fi cumpărate imediat după finalizarea proiectelor.
În plus, compania anunţă că va intra şi pe segmentul de dezvoltare imobiliară. Oficialii grupului financiar afirmă că prezenţa lor în această regiune se bazează pe potenţialul de dezvoltare a zonei şi pe profitul pe termen lung.
Reprezentanţii băncii spun că ţările central şi est europene au experimentat dezvoltări economice radicale, cu rezultate spectaculoase ale investiţiilor, iar acest lucru a influenţat vizibil sectorul imobiliar.
Ei afirmă că imediat după integrarea în Uniunea Europeană, economiile din România, Bulgaria şi Polonia, au crescut exploziv, evoluţie generată în principal de investiţiile în proprietăţi.
Reprezentanţii Shamil Bank mai spun că intrarea în economia globală, precum şi faza de tranziţie pe care o traversează încă, au făcut din ţările estice un magnet pentru investitorii în regiune.
Sursa: The Money Channel


