O treime din stocul total de birouri se află pe 2,5 km pătraţi din zona Pipera. Asta face ca aici să fie cea mai mare concentrare de clădiri de office din Bucureşti şi împrejurimi. Totuşi nu toate proiectele anunţate au şi fost livrate până la acest moment. Potrivit calculelor companiei Euroest, 340.000 mp sunt deja utilizabili, în vreme ce aproape 200.000 se află în diferite stadii de execuţie.
La rândul lor, consultanţii CB Richard Ellis spun că spaţiile finalizate au dus la creşterea cu 25% a stocului de office, iar dacă dezvoltările anunţate în următorii 2 ani vor fi predate la termen, stocul modern va depăşi 2,4 milioane de mp. Până atunci însă perspective nu sunt tocmai pozitive, o parte din proiecte stând sub semnul întârzierii şi chiar al stopării lucrărilor.
Posibilitatea dezvoltării pe orizontală, apropierea de oraş şi preţurile atractive au constituit cândva principalele atuuri ale zonei. Traficul însă şi problemele cu utilităţile s-au înscris mai tot timpul pe lista cu minusuri.
La orele de vârf pe una din căile de acces către această locaţie trec între 6.000 şi 8.000 de maşini!
Conform Euroest, două axe au fost urmărite în Pipera: Dimitrie Pompei, care concentrează 300.000 mp de birouri, din care 85% finalizate, şi Pipera-Tunari, cu 220.000 mp, din care mai bine de jumătate sunt încă în lucru.
Cu bune şi cu rele, în zonă s-au locat în timp companii din domeniul IT sau farma, interesate în special de spaţii mari pentru back office la preţuri accesibile. Din punctul de vedere al preţurilor, Pipera redevine atractivă, ele ajungând aproape de nivelul din urmă cu 6 ani, adică de 12 până la 14 euro pe mp. Pe vremea boom-ului, chiriile ajunseseră şi la 22 euro pe mp.
Conform unui studiu al Euroest, în prezent, rata de ocupare este într-o scădere accelerată. Cauza: lansarea simultană a circa 200.000 mp de birouri. Corelat cu criza financiară, acest număr important de spaţii de office face tot mai dificilă găsirea de chiriaşi pe o perioadă mai îndelungată.
Printre strategiile de atragere a clienţilor se află utilizarea gratuită pentru câteva luni a birourilor ori reducerea cu câteva zeci de procente a tarifelor, cât şi oferirea de diferite facilităţi, de la mobilier până la administarea imobilului. Consultanţii mai spun că preţurile la care se vor închide tranzacţiile în următoarele luni vor varia între 10 şi 12 euro pe mp.
Sursa: The Money Channel


