E drept, acest lucru nu se prea sesizează lunar, atunci când plăteşti rata, însă dacă faci un calcul la finalul perioadei de rambursare, observi cât a câştigat banca de pe urma ta. Pentru că, într-adevăr, creditul pe viaţă, la fel ca cel pe perioade foarte scurte, precum creditele rapide, sunt cele mai bănoase afaceri pentru bănci. Ca atare, ele profită de acest lucru.
Prima variantă a creditului pe viaţă este cardul de credit. Iniţial, nici nu-l bagi în seamă. Însă la sfârşitul lunii, când rămâi fără bani, te poate scoate din situaţii jenante când nu mai ai cu ce plăti la cumpărături. La fel, luna viitoare. Şi tot aşa, tentat de simplitatea obţinerii banilor, începi să cheltui tot mai mult, lună de lună, peste ceea ce ţi-ai putea permite, fiind vorba de banii băncii, aşadar de un împrumut. Însă faptul că banii se află pe cardul meu îmi induce falsa senzaţie că ar fi vorba de propriile fonduri, aşadar devine extrem de tentand şi simplu, în acelaşi timp, să-i cheltui. Banii rambursaţi pot fi reîmprumutaţi iar şi iar, la nesfârşit, fără să ştii măcar câtă dobândă ai plătit, dacă nu te uiţi cu atenţie pe extrasul de cont sau dacă nu dai telefon la bancă pentru explicaţii. Dar dacă faci socoteala, la finalul unui an sau doi, observi că rambursezi dublu decât ai împrumutat, ba chiar mai mult.
Totuşi, cardurile sunt încă la începutul dezvoltării lor, fiind vorba de nişte instrumente electronice cu care nu este acomodată încă suficient de multă lume. Drept pentru care băncile au inventat metoda împrumutului pe viaţă şi la creditele obişnuite. Mai exact, este vorba de posibilitatea de a suplimenta valoarea vechiului credit, după ce ai rambursat o parte din banii împrumutaţi anterior. Cu creditele tip top-up, băncile ne reîmprumută sumele de bani rambursate în contul creditului vechi, fără a mai fi necesar să contractăm un nou credit, deci fără birocraţie şi timp pierdut. Mai mult, prin reîncărcarea vechiului credit, se poate obţine o sumă de bani mai mare decât cea rambursată iniţial, datorită prelungirii perioadei de rambursare. Tot o suplimentare a sumei se poate realiza şi prin reevaloarea garanţiilor imobiliare, în cazul creditelor garantate cu ipotecă, sau a veniturilor, în cazul împrumuturilor de nevoi personale fără garanţii.
Aşadar, cu cât băncile simplifică modalitatea în care clienţii pot avea acces la bani, cu atât aceştia vor deveni mai dependenţi de o viaţă trăită pe credit. Comoditatea şi disponibilitatea instantanee a banilor băncii determină mulţi oameni să prefere acest tip de servicii financiare, chiar dacă sunt mult mai costisitoare decât varianta rambursării cât mai rapide a împrumutului. Fenomenul este influenţat şi de tendinţa de majorare accentuată a veniturilor românilor, aceştia putând achita tot mai uşor ratele la bancă.
De asemenea, tot mai mulţi dintre noi începem să ne permitem nu doar un card de credit ci şi obţinerea unui împrumut de valori mari destinat cumpărării unei noi case, împrumut care, de asemenea, face parte din categoria celor pe viaţă. Pentru că, pentru a rambursa un împrumut ipotecar de 100.000 de euro, un român din clasa medie va avea nevoie de cel puţin 25 sau chiar 30 de ani, aşadar va rămâne client al băncii până la pensionare. Dacă nu cumva va da norocul peste el.
Sursa: Ghiseul Bancar
