În 30 iunie 2006, OTP Bank România avea active de 110 miliarde forinţi şi controla o cotă de 1% din piaţa românească.
Dinamica de creştere a activelor ar fi chiar mai mare dacă ar fi fost calculată în lei, spune banca mamă în raportul financiar prezentat Bursei din Budapesta, “având în vedere că forintul s-a depreciat cu 5% faţă de leu în ultimele trei luni”. Conform informaţiilor băncii centrale a Ungariei, în data de 30 iunie cotaţia forintului faţă de euro era de 245,9 forinţi/euro.
Volumul depozitelor a crescut substanţial în al doilea trimestru al anului curent, cu 29,5% până la 50,9 miliarde forinţi (aproximativ 205 milioane euro), ca efect imediat al unei campanii de atragere a deponenţilor începută în iunie. Potrivit băncii centrale a Ungariei, cotaţia medie a forintului faţă de moneda europeană în al doilea trimestru a fost de 248,28 forinţi/euro.
Creşterea activelor totale a fost susţinută în continuare de extinderea portofoliului de credite, a menţionat raportul financiar al băncii mamă. Astfel, portofoliul de credite al OTP Bank România s-a dublat faţă de primul semestru al anului 2006, arată raportul financiar.
Dinamica de creştere a OTP Bank România în sectorul creditelor ipotecare s-a ridicat peste media pieţei, portofoliul creditelor ipotecare ale băncii ridicându-se la 36 miliarde forinţi (circa 145 milioane euro) OTP Bank România controlând astfel 4,4% din întreaga piaţă.
Totuşi portofoliul de credite al OTP Bank România este compus în mare parte (46%) din credite către companii, volumul acestora ridicându-se la 75,5 miliarde forinţi (304 milioane euro) în primele şase luni ale anului curent.
“Ca o noutate pe piaţa românească a creditelor, banca centrală a României a relaxat criteriile de acordare de credite în ultimul trimestru al 2007, abolind regula conform căreia rata maximă pentru persoane fizice nu poate depăşi 40% din salariul lunar”, menţionează raportul OTP Bank. Această decizie, în opinia băncii OTP, ar putea spori concurenţa între băncile active în acest segment al pieţei.
Profitul net obţinut din dobânzi de către OTP Bank România s-a ridicat la 2 miliarde forinţi (opt milioane euro) în primul semestru al anului 2007, în creştere cu 67,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit băncii centrale a Ungariei, cotaţia medie a forintului în raport cu moneda europeană a fost de 250,3 forinţi/euro în prima jumătate a anului 2007.
OTP Bank România a deschis două noi filiale în al doilea trimestru al 2007, deţinând astfel în 30 iunie 2007 la o reţea de 73 de filiale şi 85 de bancomate în România. Creşterea numărului de clienţi corespunde măririi portofoliului de credite, marcând o majorare de 130% în ultimele 12 luni. spune OTP Bank. În prima jumătate a anului 2007, OTP Bank România avea aproximativ 114.000 de clienţi.
Numărul angajaţilor băncii a urcat cu 72% în prima jumătate a anului, comparativ cu perioada similară din 2006, până la 278.
Sursa: The Money Channel