Acum dezvoltatorii au venit cu soluţii şi facilităţi pentru apartamentele noi. Rezultatul s-a simţit imediat: preţul unui apartament la ultimul etaj este cu până la 20% mai mare decât al celor de la etajele intermediare.
Concepţia occidentală potrivit căreia apartamentele de la etajele superioare sunt mai scumpe, începe să fie pusă în practică şi la noi. Analiştii din piaţă susţin chiar că sunt şanse să depăşească în vânzări etajele intermediare.
Specialiştii de la agenţia imobiliară Esop afirmă că preţul unui apartament la ultimele etaje poate fi cu până la 20% mai ridicat decât media preţurilor din aceeaşi clădire.
Ultimul etaj este preferat pentru privelişte, iar parterul este folosit de obicei în scopuri comerciale.
De obicei, parterul blocurilor este cu 10-15% mai ieftin, însă există două excepţii: când poziţia se pretează pentru sediu de birou când apartamentele sunt mai spaţioase, cu amenajări sau cu grădini.
Sursa: The Money Channel


