Piaţa evaluărilor a fost dominată în 2006 de sectorul garanţiilor bancare. Ele au avut o pondere de 60% din cifra de afaceri. Poziţia secundă a fost deţinută de evaluările pentru raportări financiare, 25%, iar evaluările pentru diferite tipuri de tranzacţii, gen achiziţii, fuziuni, delistări sau privatizări au avut o pondere de 15%.
În prezent numărul companiilor specializate în evaluare este de aproximativ 150. Specialiştii în acest domeniu estimează o scădere a numărului lor pe măsură ce piaţa se va maturiza. Investitorii străini vor fi cei care vor face această selecţie, ei fiind obişnuiţi cu un nivel ridicat al serviciilor.
În ultimii trei ani, piaţa evaluărilor s-a dublat. De la 5 milioane de euro în 2004, la 7 în 2005 ca în 2006 să ajungă la aproximativ 10 milioane de euro. Motorul acestei creşteri îl reprezintă dezvoltarea creditelor pentru locuinţe, dar şi dinamica mediului de afaceri, apreciază reprezentanţii companiei Darian.
Sursa: The Money Channel