Analiştii consideră că, în condiţiile reducerii semnificative a rentabilităţii, investitorii trebuie să se reorienteze spre alt gen de plasamente imobiliare. Aceştia susţin că rentabilitatea investiţiilor pe piaţa imobiliară din Europa de Est a scăzut la 7%.
Pe de altă parte însă, cea mai mare rată de recuperare a investiţiilor ar putea fi obţinută din proprietăţile aflate într-un stadiu de dezvoltare incipient, precum terenurile agricole. Din cele aproximativ 50 de companii de profil din Europa listate la bursă, peste jumătate se concentrează asupra Europei de Est, iar mai multe fonduri axate pe această regiune s-au listat la bursă în ultimii doi ani.
Specialiştii arată că performaţele înregistrate de fondurile din estul Europei, inclusiv Rusia, Ucraina, Ungaria, Kazahstan, România, Letonia şi Bulgaria au fost extrem de diferite.
Totuşi, vânzările de acţiuni au înregistrat un avans atât de mare – determinat de temerile investitorilor şi de scăderea îndatorării, în contextul crizei creditelor -, încât ar putea apărea noi oportunităţi, anticipează analiştii. Mai ales datorită faptului că preţul acţiunilor a scăzut mai rapid decât valoarea activelor aflate la baza fondurilor.
Acest lucru a atras atenţia celor care lucrează în arbitraj şi a managerilor de fonduri de investiţii. Activităţile de arbitraj constau în achiziţia unui portofoliu de active financiare şi vânzarea simultană a unui portofoliu uşor diferit, în încercarea de a obţine un profit din diferenţa de valoare dintre cele două.
Sursa: The Money Channel


