Piaţa leasingului imoiliar nu va atinge estimările făcute la început de an. Adriana Ahciarliu, secretarul general al Asociaţiei Societăţilor Financiare susţine că majorarea nu va fi mai mare de 23 de procente. Motivele ţin interpretarea riscului pe această zonă de finanţare. Nivelul este dat şi de evoluţiei creditului ipotecar, de criza financiară, cât şi de deciziei Uniunii Notarilor Publici de a taxa dublu contractul de leasing.
“Am obţinut recunoaşterea prin textul legii leasingului a faptului că transferul de proprietate, adică vânzarea-cumpărarea la finalul contractului de leasing se face la o valoare numită valoare reziduală”, declară Ahciarliu.
Dacă această valoare reziduală este zero, din punct de vedere fiscal, ea este recunoscută ca transfer de proprietate la nivelul valorii ultimei rate pentru că această tranzacţie a fost deja taxată la momentul iniţierii ei. Secretarul general al ALB a mai spus că se aşteaptă că întreaga piaţă de leasing să mai urce în 2009 cu până la 10%, dacă nivelul finanţărilor va fi similar cu cel din 2008.
Adriana Ahciarliu a făcut declaraţia în nume propriu.
Sursa: The Money Channel


