“Dupa opinia mea, nu va fi o crestere de pret in perioada urmatoare, din cauza faptului ca n-au fost foarte multe tranzactii in vara. In schimb, datorita situatiei europene si a zvonurilor cu moneda euro, a instabilitatii europene, care genereaza inflatie, oamenii vor cauta, in imediata perioada urmatoare, sa-si investeasca banii in proprietati, lucru care este cea mai sigura modalitate de a investi banii, de a nu-i pierde, de a scapa de inflatie”, a precizat Uzunov, pentru Ziare.com.
Potrivit spuselor sale, deja se simte faptul ca oamenii sunt mai interesati, in prezent, de piata imobiliara, iar dezvoltatorii au regandit proiectele, recompartimentand locuintele, asfel incat acestea sa devina vandabile. “Toata lumea se uita la ceea ce se intampla pe plan mondial. Orice zvon mai neplacut atinge imediat piata intr-un sens sau altul”, a adaugat presedintele Regatta.
Sursa: Money.ro