Distanţa relativ mică faţă de Bucureşti şi conexiunea directă prin una dintre principalele autostrăzi din ţară, face ca mulţi analişti imobiliari să considere Piteştiul un viitor apendice al Capitalei.
Primele care au apărut pe harta imobiliară locală au fost proiectele industriale. Strategiile de dezvoltare a regiunii de sud-est prevăd o intensificare a activităţilor pe acest segement de piaţă, astfel că numeroase dezvoltări de gen vor apărea dinspre Piteşti spre Bucureşti şi invers.
Periferia Piteştiului ar putea înregistra un ritm de creştere mult mai accentuat pe viitor, deoarece terenurile din apropierea Autostrăzii A1 sunt cu mult mai ieftine decât cele de la ieşirea din Bucureşti. Cefin Logistic Parc, Bucharest West, Prologis Bucureşti sau Mercury Logistic Park sunt doar câteva dintre proiectele industriale realizate pe A1 pe o distanţă de aproape 25 de km de Capitală.
Din sens invers remarcabil este Parcul Industrial Piteşti-Bradu, desfăşurat pe o suprafaţă de 14 hectare de teren.
Piteştiul mai are avantajul că se află la doar 3 km depărtare de un punct vamal şi că beneficiază de căi ferate interioare. De asemenea, ieşirile spre Slatina, Râmnicu-Vâlcea şi Craiova au fost puţin exploatate până în prezent şi de aceea este posibil ca investitorii să se orienteze şi în aceste direcţii.
Potrivit Eurisko, chiriile lunare plătite pentru spaţiile logistice amplasate de-a lungul autostrăzii Bucureşti-Piteşti se situează în intervalul 3,5-4,8 euro/mp.
Pe segmentul rezidenţial, oferta piteşteană se compune preponderent din locuinţe în blocuri vechi.
Noile construcţii realizate până în prezent nu au anvergura celor din Capitală, însă nu pentru mult timp. Câteva ansambluri rezidenţiale de circa 300 de unităţi sunt în curs de execuţie.
Locaţiile preferate rămân cele centrale şi semicentrale, mai ales cele realizate în anii 80 în zonele Exerciţiu, Popa Şapcă, Craiovei sau Calea Bucureşti. În ultimul an, preţurile locuinţelor au urcat cu aproximativ 20-25 de procente pe fondul cererii în creştere şi a ofertei limitate.
Astfel, ele au variat între 600 şi 900 de euro pe mp şi au făcut ca o garsonieră să se tranzacţioneze la valori cuărinse între 15 şi 45 de mii de euro, iar costurile caselor au urcat până la 150 de mii de euro. Pentru apartementele de 2, 3 şi 4 camere chiriile au oscilat între 150 şi 500 de euro pe lună.
Sursa: The Money Channel