“Până joi, la orele 10, aşteptăm propuneri concrete în legătură cu acest produs din partea băncilor, astfel încât să putem consolida cel mai favorabil produs pentru Prima Casă”, a declarat Pogea, la finalul unei întâlniri cu reprezentanţii băncilor, la sediul BNR.
Miercuri, executivul a aprobat prin memorandum programul “Prima Casă”, prin care statul va garanta 80% din valoarea unui împrumut pentru cumpărarea unei locuinţe de către persoanele fizice, prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, căruia îi va fi extins obiectul de activitate, putând garanta inclusiv creditele ipotecare ale băncilor.
Programul se adresează în special familiilor tinere, care nu au avut niciodată o casă în proprietate şi nici nu au luat până acum un credit ipotecar. Valoarea maximă a creditului ce va fi garantată este de 60.000 euro, iar băncile vor fi incluse în program doar dacă solicită un avans de maximum 5% şi dacă au dobânzi scăzute.
Ministrul finanţelor a repetat că executivul a fixat drept condiţie principală pentru băncile ce vor fi selectate în program minimizarea costurilor cu finanţarea, dar a adăugat că aceste bănci “trebuie să aibă filiale în ţară” şi “să poată foarte uşor valoriza acest produs”.
“Important este să minimizăm costurile, să securizăm acest risc şi să putem face mulţi oameni să aibă acces la acest program”, a afirmat Pogea.
Ministrul a refuzat să dea detalii în legătură cu comisionul de la Fondul de garantare.
“Este un lucru prea important ca să îl discutăm acum, înainte de a cădea de comun acord între cei trei parteneri: Fondul de garantare, sistemul bancar şi Ministerul Finanţelor. Voi da un răspuns joi”, a mai spus el.
Sursa: The Money Channel