“Perceptia publica a unei cresteri a PIB-ului poate induce un optimism, dar acesta trebuie transformat in modificari semnificative ale nevoilor consumatorilor: o locuinta noua este mai sigura, mai performanta energetic, mai dotata functional, mai atractiva si aspectuoasa estetic. Nu este necesar ca aceste nevoi sa fie implinite prin cumpararea locuintei, fiind chiar preferabila varianta de inchiriere”, subliniaza Dan Ioan Popp.
In opinia sa, tendinta pietei de tranzactiona majoritar locuinte vechi depinde de tendinta preturilor locuintelor vechi, dependenta de oferta celor circa 7,9 milioane de proprietari de locuinte: daca acestia mentin preturi mici, atunci locuintele vechi vor fi preferate, similar, daca furnizorii de materiale de constructii, constructorii si posesorii de terenuri vor ridica preturile, atunci pretul locuintelor noi va creste din nou si rezultatul va inclina tot in favoarea locuintelor vechi.
“In final, efectul va fi acelasi: contributia imobiliarelor la PIB va ramane nesemnificativa, nu se va construi semnificativ in Romania si fondul de locuinte va fi din ce in ce mai vechi”, subliniaza Popp.
El da exemple de aspecte ce pot fi influentate irational, mai degraba prin repetarea greselilor din ciclul precedent de crestere, de modul in care se va interpreta cresterea anuntata a PIB-ului. Astfel, pretul locuintelor vechi si noi, al terenurilor, al materialelor de constructii si al manpoerei ar putea sa creasca. De asemenea, dobanzile la creditele ipotecare, chiriile, salariile specialistilor din zona imobiliara si chiar tarifele din publicitate ar putea creste.
Sursa: Wall Street