La acest moment, pe piaţa imobiliară din Bulgaria cererea este mai mare decât oferta, în ciuda numărului mare de proiecte anunţate.
Preţurile proprietăţilor din Bulgaria s-au dublat din 2005 şi până în prezent pe fondul dezechilibrului major dintre cerere şi ofertă. Pentru următorii ani, analiştii imobiliari de la Obelisk estimează o continuare a trendului de apreciere până la atingerea nivelului similar din restul Europei de Est. Marjele însă sunt considerabil mai mici. Doar 15-20 de procente creştere.
Pe o piaţa în continuare dominată de cerere, rolul dezvoltatorilor este fundamental. Pe aceste considerente mulţi jucători internaţionali şi-au mărit bugetele alocate Bulgariei.
Pe parcursul ultimilor 3 ani, cea mai mare cerere s-a manifestat pe sectorul de lux. Acum însă tendinţa este de orientare către segmentul mediu de populaţie, caracterizat printr-o creştere continuă a veniturilor.
Cele mai multe construcţii noi au apărut în zonele limitrofe ale Sofiei, în special în partea de sud.
Studiile de piaţă realizate de Oxford Business Group indică o posibilă conturare a unei zone de lux în suburbiile oraşului, ce va fi caracterizată de ansambluri rezidenţiale de calitate, integrate în proiecte comerciale şi de birouri.
În prezent, mai bine de 90% din imobilele bulgăreşti sunt proprietăţi personale, iar 60% din populaţie deţine o a doua casă. În aceste condiţii, piaţa închirierilor este una foarte restrânsă. Peste 80% din ea este formată din apartamente, în speciale de 2, 3 şi 4 camere.
Cumpărătorii străini care investesc în locuinţe din Bulgaria sunt atraşi de ratele de profit ridicate, Sofia fiind cunoscută pentru randamente de peste 10%, dar şi de faptul că pentru proprietăţile deţinute mai mult de 5 ani nu se plătesc taxe de tranzacţionare.
Cât priveşte piaţa creditelor ipotecare, aceasta este de-abia la începuturile sale în Bulgaria. Studiul consultanţilor de la Obelisk indică o dezvoltare a acestui segment pentru următorii ani, odată cu apariţia de noi produse bancare destinate achiziţiilor imobiliare.
În acest moment, piaţa creditelor pentru locuinţe este deschisă pentru cetăţenii străini. Ei pot obţine până la 70% din valoare dacă solicită împrumuturi cuprinse între 40 şi 100 de mii de euro. Peste plafonul de 100 de mii băncile acordă finanţări şi de 75% din total. Creditele în euro au în general dobândă variabilă în primul an şi se pot contracta pe o perioadă maximă de 25 de ani. Dobânzile creditelor ipotecare disponibile pe piaţa din Bulgaria încep de la 6,45%.
Sursa: The Money Channel


