Apartamente mai scumpe cu până la 25% în vechile cartiere bucureştene!!! Consultanţii imobiliari spun că majorările de preţ sunt mai moderate decât în anii trecuţi, în principal din cauza imposibilităţii multor clienţi de a suporta tarifele practicate pe piaţa rezidenţială. Totuşi, piaţa apartamentelor noi va fi cea care va înregistra cele mai semnificative aprecieri.
Sorin Lăcustă, directorul departamentului rezidenţial al companiei de consultanţă imobiliară Regatta a declarat pentru The Money Channel că este vorba de o menţinere a trendului ascendent, dar mult mai controlat şi mai temperat. Tendinţa anului 2008 are două conotaţii în opinia lui Lăcustă.
“Prima ar fi apariţia concurenţei reale, chiar există o concurenţă destul de agresivă în acest moment pe piaţă. A doua componentă se referă la capacitatea de cumpărare. Clienţii nu mai pot duce nişte creşteri de preţ foarte mari cumparativ cu ce s-a întâmplat în ultimii doi ani. Vom asista la o creştere între 10 şi 25%, în medie, cu excepţii în zonele mai bune.”
În Colentina, spre exemplu, preţul de vânzare în proiectele noi este în prezent cuprins între 1.400 şi 1.800 de euro/mp construit. Până la finalul acestui an costurile ar putea urca până la 2.500 de euro/mp, susţin reprezentanţii Eurometropola, citaţi de NewsIn. Şi în cartierul Berceni locuinţele s-ar putea scumpi în 2008 cu circa 25 de procente, de la 1.300-1.400 de euro/mp la 1.500-1.800 de euro/mp.
Pentru apartamentele vechi majorările de preţ vor fi ceva mai temperate. Claudiu Haţegan, branch manager Coldwell Banker Opera, justifică tendinţa prin livrările anunţate în 2008. „Aşteptarea mea este să se apropie foarte repede de un procent de 20% şi datorită zvonurilor şi informaţiilor care circulă în presă vizavi de ce se va întâmpla cu apariţia TVA-ului pentru apartamentele noi dezvoltate de persoanele fizice.
Şi asta automat se va reflecta şi în piaţa veche. Lipsa ofertei din piaţă sau o ofertă mult prea mică faţă de cererea care există a generat această creştere artificială a preţurilor, nejustificată din punct de vedere investiţional”, mai spune Haţegan.
Facilităţile noilor ansambluri rezidenţiale – de genul pază, piscină, sală de fitness ori spaţii comerciale – sunt din ce în ce mai importante pentru cumpărători. Existenţa lor se reflectă însă în preţul de vânzare al locuinţelor. Şi zona în care se dezvoltă un proiect contribuie la formarea preţului. La fel de importante sunt şi infrastructura şi calitatea construcţiei.
Sursa: The Money Channel


