“Pentru prima dată în ultimii ani, în 2008 am asistat la o stagnare şi chiar o scădere a preţurilor pe anumite zone. Acest lucru se previziona încă din 2006 şi 2007 când speculanţii s-au confruntat cu preţurile maxime pe care şi le putea permite dezvoltatorii. Este vorba despre zonele în care escaladarea preţurilor din anii trecuţi şi-a pus amprenta asupra profitabilităţii investiţiilor dezvoltatorilor imobiliari, iar multe terenuri care au fost scoase la vânzare în trimestru IV din 2007 au înregistrat scăderi cu 15% în 2008, altele şi chiar mai mult”, a declarat marţi, managerul departamentului de evaluare al companiei de consultanţă imobiliară CBRE Eurisko, Adrian Nicolescu.
Potrivit acestuia, este posibil ca preţurile să şi crească în zonele cu potenţial, unde pot apărea proiecte imobiliare de mari dimensiuni, prin aprobarea unor planuri de urbanism ce schimbă caracterul zonei sau prin realizarea unor lucrări de infrastructură, dar şi în zonele centrale.
Ultimul raport al companiei arată că în 2007, cea mai mare achiziţie pe piaţa terenurilor din Bucureşti a fost realizată de Raiffeisen Evolution care a plătit 90 de milioane de euro pentru un teren de 110.000 mp, unde urmează să dezvolte un proiect imobiliar mixt compus dintr-o clădire de birouri, un complex rezidenţial şi un hotel.
În ceea ce priveşte nivelul preţurilor cea mai mare creştere înregistrată anul trecut a fost în zona cuprinsă între strada Jandarmeriei-şoseaua Gheorghe Ionescu Siseşti-Şoseaua Odăii, unde preţurile au urcat cu 250-300% faţă de anul anterior.
Cele mei mari preţuri la terenuri sunt în zona Primăverii, 5.000 euro/mp, urmată de Piaţa Victoriei-Piaţa Romană cu 4.000 euro/mp şi Herăstrău şi Cotroceni cu.3.500 euro/mp.
Compania Eurisko a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 14,3 milioane de euro, iar valoarea totală a tranzacţiilor a depăşit anul trecut 500 milioane de euro. În 2008, Eurisko şi-a propus să crească cifra de afaceri cu 40%. Eurisko Consulting a fost achiziţionată anul acesta, în urma unei tranzacţii de 35 de milioane dolari, de către compania de servicii imobiliare CB Richard Ellis.
Sursa: The Money Channel


