Apariţia marilor centre comerciale din Cluj au ridicat costurile terenurilor nesperat de mult. Potrivit unui studiu al Profesional Casa, Polus Mall a reuşit performanţa de a urca preţurile pământurilor din apropiere de 4 ori, de la 60 la 250 euro/mp. În cazul Iulius Mall, majorarea a fost de 3,5 ori, de la 200 la 700 euro/mp.
Investiţiile pe care Nokia le-a făcut în localitatea Jucu a generat o nouă explozie a preţurilor la terenuri, de la 1 maxim 5 euro pe mp la 15, chiar 50 de euro pe mp.
Terenurile sunt la acest moment ţinta preferată a tuturor tipurilor de investitori, fie că vorbim de mari companii de pensii private, fie că vorbim de persoane de rând. Acestea din urmă preferă loturile cuprinse între 250 şi 1.500 de mp, pe care să construiască în decurs de 2-5 ani o locuinţă.
Preţurile cresc mai repede sau mai încet în funcţie de poziţie, privelişte, acces, utilităţi, regim de înălţime sau proiecte alăturate. Potrivit agenţiei Profesional Casa, în anumite zone din Cluj-Napoca, preţurile au explodat ca urmare a apariţiei în vecinătate a unui punct de atracţie de genul unui supermagazin sau mall.
Parcelele din propierea Polus Mall şi Iulius Mall au ridicat preţurile de aproape 4 ori de la deschiderea lor şi până la ora actuală. Şi cele amplasate pe şoseaua de centură a oraşului au înregistrat o apreciere considerabilă, de la 2-3 euro/mp acum 2 ani la 20, chiar 50 de euro pe mp în prezent.
Pentru construcţia de case, cele mai căutate zone din Cluj sunt Borhanci, Mihai Romanu, Floreşti. Pentru blocuri, cartierele Mănăştur, Bună ziua, Floreşti sau Grigorescu sunt alese de dezvoltatori. Dar indiferent de puterea financiară a celor care realizează noi imobile, rămân în topul preferinţelor zonele urbanizate, cu astfal şi utilităţi. În mod evident, acestea sunt şi cele mai scumpe locaţii.
Pentru proiecte comerciale, interesante sunt arterele principale ale oraşului sau cu vad pietonal, precum Calea Turzii, Someşeni, Bulevardul Muncii sau Strada Avram Iancu din zona Floreşti. Pentru construcţia de hale, terenurile cu deschidere la centură se află pe primul loc în topul preferinţelor marilor companii.
Sursa: The Money Channel