Leul a pierdut, miercuri, peste patru bani (1,14%) în faţa monedei europene până la 3,6333 lei/euro, potrivit datelor afişate de banca centrală, nivel ce nu a mai fost atins din iunie 2006, ca urmare a ordinelor de cumpărare de valută din piaţă.
“Creşterea aversiunii faţă de risc la nivel global a pus mari presiuni asupra pieţelor emergente în ultimele luni. În special leul românesc s-a depreciat puternic, pe măsură ce adâncirea deficitului de cont curent a accentuat îngrijorarea în rândul investitorilor. Cursul a atins cel mai scăzut nivel din 2007 în noiembrie, când a ajuns la 3,70 lei/euro, moment în care este probabil ca banca centrală să fi intervenit în piaţă. Faţă de acea dată, situaţia s-a calmat şi leul s-a stabilizat”, arată raportul grupului austriac, acţionar majoritar al Băncii Comerciale Române (BCR), publicat miercuri.
Estimările arată că evoluţia leului până la jumătatea acestui an va fi contrară celei a altor monede din regiune, precum coroana cehească, pe care analiştii de la Erste Bank o consideră supraevaluată, în urma aprecierii puternice din ultimele luni, motiv pentru care cursul monedei Cehiei ar putea suferi o corecţie, revenind peste nivelul de 27 coroane/euro.
“Zlotul polonez ar trebui să fie stabil în prima jumătate a lui 2008, dar există posibilitatea unei aprecieri în cazul în care guvernul maghiar stabileşte un calendar clar pentru adoptarea euro”, se mai arată în prognoza băncii.
Estimările negative ale experţilor pieţei financiare internaţionale au devenit mai moderate în privinţa economiei româneşti, consideră specialiştii de la Erste, care adaugă că “îngrijorările privind economia românească sunt puţin exagerate”. Aceştia se aşteaptă la o scădere a riscurilor inflaţioniste în România, mai arată raportul Erste Bank. Analiştii continuă să se aştepte la majorarea ratelor dobâzilor pe termen scurt şi lung în România.
“Evoluţia economiei româneşti va depinde puternic de încrederea investitorilor străini şi de evoluţia condiţiilor din piaţă. Cu toate că deficitul de cont curent rămâne o problemă care trebuie supravegheată, este de luat în calcul faptul că structura importurilor şi a investiţiilor este normală pentru faza în care se afla România iar consumul nu reprezintă un motiv foarte important de îngrijorare. În cazul în care încrederea pe piaţă se reface, ne aşteptăm la aprecierea principalelor acţiuni listate la Bursa de Valori din Bucureşti, respectiv ale ale BRD, Băncii Transilvania sau ale SIF-urilor”, se mai precizează în raportul Erste Bank.
Sursa: Ghiseul Bancar


