Preşedintele Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, Alexandru Ciobanu, este de părere că economisirea va fi cuvântul de ordine în perioada următoare. Pentru că împrumuturile vor fi tot mai greu de accesat, populaţia ar putea apela la produsele băncilor pentru locuinţe. Acestea oferă, ca alternativă, o perioadă de economisire plus o primă de la stat şi ulterior contractarea unui credit, rambursat din sumele adunate anterior. Iar deprecierea leului a avut un efect invers asupra acestor produse.
“Din punctul nostru de vedere se poziţionează foarte bine produsele de economisire-creditare în lei, până acum creditele în euro erau extrem de atractive,” a precizat Alexandru Ciobanu, preşedinte RBL.
Economiile şi creditul sunt efectuat în lei, iar rambursarea se face în rate fixe. Raiffeisen Banca pentru Locuinţe are un portofoliu de 95% din credite pentru renovarea unei locuinţe. Valoarea medie a împrumuturilor acordate de bancă este de 20 de mii de lei. Produsele de economisire-creditare sunt destinate celor cu venit brut sub 1700 de lei, care nu se încadrează pentru un credit la o bancă comercială.
Implicarea statului pentru stimularea economisirii a sporit atenţia pentru aceste produse.
În ultimii 4 ani, Raiffeisen Banca pentru Locuinţe a luat de la stat ca prime 13 milioane de euro. Băncile pentru locuinţe sunt abia la început în România, însă au un potenţial de creştere enorm, crede Alexandru Ciobanu. Numărul contractelor semnate de toate băncile pentru locuinţe a ajuns la 160 de mii faţă de câteva milioane în ţări ca Austria şi Cehia.
Sursa: The Money Channel


