Familia Păunescu avea în 2005, conform evaluărilor din Top 300 Capital,
o avere estimată la 830-850 milioane de dolari. În mai puţin de un an
şi jumătate, aceasta s-a dublat, putând fi estimată în prezent la 1,6
miliarde euro. Dar ce anume a determinat un salt atât de spectaculos?
Nimic altceva decât dezvoltările imobiliare. La fel ca în cazul multora
dintre cei prezenţi în Top 300, acestea reprezintă pentru Bobby
Păunescu, cel care dirijează afacerile familiei, prioritatea numărul
unu. Anul 2006 a fost decisiv în acest sens. Atunci a lansat proiecte
în principalele oraşe din România, pe terenurile unor fabrici şi
societăţi cumpărate cu ani în urmă. Până acum, au fost investite în
dezvoltarea de ansambluri rezidenţiale nu mai puţin de 1,1 miliarde de
euro. „Investiţiile iniţiale în infrastructura complexului rezidenţial
sunt realizate din resurse financiare proprii. Între timp, începem şi
contractările pentru vânzarea apartamentelor generând, astfel, un fel
de autofinanţare pentru construcţiile viitoare“, explică Bobby Păunescu
sistemul după care funcţionează afacerea.
„Arcadia“, numele unui viitor complex important din centrul Aradului,
este construit pe terenul unei foste fabrici de mobilă, relocată în
zona industrială a oraşului („fabrica este profitabilă şi era păcat să
renunţăm la ea“). Terenul aferent însumează 20 de hectare, iar pe el
vor fi ridicate clădiri totalizând 4.000 de apartamente (dintre care
1.500 au fost deja contractate la un preţ de 1.400 de euro metrul
pătrat), birouri, malluri, terenuri de tenis şi piscine acoperite şi
descoperite. Investiţia totală pentru acest proiect este de 775 de
milioane de euro. Numai în zona de apartamente, unde sunt utilizate
resursele băneşti proprii, familia Păunescu va investi 680 de milioane
de euro. Zona de shopping va fi construită în colaborare cu AFI Europe,
companie căreia familia i-a vândut terenul pe care va fi amplasat un
centru comercial. Tranzacţia a inclus şi un pachet de 60% din acţiunile
firmei care va administra exploatarea viitoare a costrucţiilor din zona
de shopping a ansamblului „Arcadia“.
Între primii şase miliardari în euro ai României
În Bucureşti, va fi dezvoltat un proiect de anvergură în zona
Universitate. Va fi un imobil de 19 etaje, ale cărui lucrări de
construcţie vor demara în luna octombrie a acestui an. Investiţiile se
vor cifra la 120 de milioane de euro, din care 80 milioane de euro vor
fi asigurate din „seiful“ familiei Păunescu. Imobilul de la kilometrul
zero al Capitaliei va avea o componentă principală de birouri, dar la
ultimele trei etaje vor fi amenajate apartamente de tip penthouse.
Un alt imobil de birouri, de 20 de etaje, va fi ridicat în Pipera, pe
bulevardul Dimitrie Pompeiu. „Valoarea de piaţă a acestuia va fi de 155
de milioane de euro“, precizează Bobby Păunescu, menţionând că
investiţia proprie în această construcţie va fi de 80 milioane de euro.
Alte dezvoltări imobiliare au fost lansate în Timişoara, Ploieşti şi
Craiova, dar mai există proiecte vizând construcţia de apartamente în
Braşov, Constanţa şi Bucureşti. Valoarea totală a investiţiilor
rezidenţiale programate pentru provincie este de 300 de milioane de
euro.
De menţionat că familia Păunescu mai deţine proprietăţi în New York,
Los Angeles, Dallas şi Huston, derulează afaceri în porturile de la
Dunăre şi controlează diverse tipografii şi hoteluri. Toate acestea au
propulsat numele Păunescu în elita miliardarilor în euro ai României,
din care mai fac parte Dinu Patriciu, Ion Ţiriac, Iosif Constantin
Drăgan, Gigi Becali şi Zoltan Teszari. De fapt, suma totală care poate
fi trecută în contul controversatei familii bucureştene este mult mai
mare, dacă ne gândim la faptul că litigiul legat de hotelul Lido nu a
fost încheiat, iar valoarea complexului nu a fost inclusă în evaluarea
Capital. La fel ca mulţi alţii din topul Capital, Bobby Păunescu a
prins un tren important, pe care a pariat enorm, cu convingerea că va
câştiga. „Aceste creşteri spectaculoase sunt fireşti acum, datorită
dinamicii din zona de real estate. Dar ele nu vor mai dura decât
maximum doi-trei ani“, conchide Bobby Păunescu.
Avere deţinută
Hotelul Intercontinental – este controlat în proporţie de peste 50%
Hotelul Lido – aflat în litigiu, ultima înfăţişare este în luna octombrie
SUA – apartamente evaluate la 300 milioane de dolari
SPET – firmă de shipping, care se ocupă şi de administrarea porturilor de pe Dunăre, de la Calafat şi Bechet.
Afacerile media – B1TV, Curierul Naţional, Gazeta de Sud şi Radio Sud
Casa de producţie de film Mandragora – lucrează la producţia a patru noi filme
Investiţiile din real estate
Bucureşti, Universitate – imobil de birouri şi apartamente penthouse. Valoarea investiţiilor – 80 de milioane de euro
Bucureşti, Pipera – clădire de birouri de 20 de etaje. Valoarea investiţiilor – 80 de milioane de euro
Arad – un complex rezidenţial pe 20 de hectare. Investiţia – 680 milioane de euro
Timişoara, Ploieşti, Craiova şi Bucureşti – ansambluri de blocuri de două şi patru etaje. Valoarea totală a investiţiilor – 300 de milioane de euro
Sursa: Capital


