Bugetul propus pentru anul viitor este insa de doar 200 milioane euro, mai mic decat cele din anii anteriori. Noul program are in vedere o serie de schimbari in beneficiul clientului, printre care si posibilitatea de a schimba locuinta achizitionata initial. In cazul in care se constata vicii ascunse, clientul poate rezilia creditul, asta dupa mai multe plangeri inregistrate de-a lungul timpului. In consecinta, clientii aflati in astfel de situatii vor putea rezilia contractul de credit si vor putea accesa programul pentru a doua oara.
De asemenea, in cazul in care se produce un risc asigurat iar locuinta nu mai poate fi locuita, clientul va putea accesa pentru a doua oara un credit prin programul Prima Casa.
In cazul lucrarilor ce pot fi efectuate asupra imobilului achizitionat, acestea vor fi posibile cu acordul Ministerului Finantelor Publice si al bancii finantatoare.
Cei care au luat o locuinta si doresc sa o vanda, vor putea face acest lucru in primii 5 ani de la semnarea contractului daca ramburseaza integral creditul.
Sursa: Banking News