Finantarea obtinuta de reprezentantii Gea 21 de la banca spaniola pentru proiectul Laguna Residence ofera garantia finalizarii fazei 1A a ansamblului rezidential, la termenul stabilit sfarsitul anului 2010/inceputul anului 2011. Prin acordarea finantarii, a carei valoare depaseste 10 milioane de euro, banca isi afirma increderea in proiect si in finalizarea acestuia, precum si in noii actionari si manageri ai proiectului.
Unul dintre argumentele hotaratoare care au stat la baza acordarii finantarii il reprezinta investitia masiva facuta de actionari cu resurse proprii, chiar si in conditiile unui climat economic difcil si al unei piete care se confrunta cu o serie de dificultati generate de perioada de recesiune.
In momentul de fata, aportul de capital din partea actionarilor depaseste 30 de milioane de euro.
Doar in primele zile ale acestei luni, actionarii Gea 21 au aportat inca 2 milioane de euro, pentru a impulsiona lucrarile pe santier care se desfasoara acum in forta, dupa o perioada in care urmasera un curs mai lent.
Astfel, primele 5 blocuri ce contin 140 de apartamente isi vor putea primi primii proprietari incepand cu finalul acestui an/primele luni ale anului urmator.
Laguna Residence este un ansamblu rezidential situat pe malului lacului Tei ce cuprinde un numar de 504 apartamente de lux dispuse in 18 cladiri amplasate intr-un sistem terasat de tip mediteranean care permite accesul la o priveliste deosebita din aproape orice apartament.
Grupul Gea 21 activeaza pe piata spaniola din anul 1995, detinand in prezent actiuni in peste 50 de companii din diverse arii de activitate: constructii, transporturi, industrie, concesiuni publice si dezvoltare imobiliara.
Printre proiectele la care a participat in Spania se numara lucrarile de executie si exploatare de la metroul din Sevilia, autostrada Guadalmedina, liniile de tramvai din Sevilia si din Jaen, portul sportiv din Malaga, numeroase lucrari la caile ferate de mare viteza AVE, parcari publice, ansambluri rezidentiale, centre comerciale, etc…