Radu Gheţea estimează că şi în acest an creditarea va urma un trend ascendent, dar mai puţin spectaculos decât în anii trecuţi.
“E vorba de o creştere de 15%, noi ne-am obişnuit cu creşteri de 40%. O crestere de 15% nu este neglijabila. Vor fi bănci care vor lucra sub această medie şi vor fi bănci care vor lucra peste această medie”, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor.
In perioada următoare principala preocupare a băncilor va fi “sănătatea” financiară a clienţilor care au apelat la credite. De aceea insituţiile financiare încep să se orienteze spre soluţii care ar permite reeşalonarea plăţilor în cazul datornicilor care se confruntă cu probleme.
“Noi am cerut Băncii Naţionale si BNR ne-a promis că vor lua în considerare propunerea noastra, ca atunci când facem provizionarea să luăm în considerare măcar o parte din garanţii. A doua propunere se referea la faptul că ne-am dori să nu începem executarea la 90 de zile şi să ne ducem la 120-150 de zile.
Şi aici există disponibilitatea BNR, se pare însă că tehnic e mai complicat”, a mai adăugat Radu Graţian Gheţea.
Sursa: The Money Channel