Criza financiară afectează direct piaţa creditării din România. Costurile finanţărilor au crescut în ultima perioadă, iar băncile au devenit reticente în a mai acorda împrumuturi clienţilor. Se vorbeşte chiar de un blocaj al pieţei creditării din România. “Teoretic nu există, practic da. Încă se mai găsesc aplicaţii de credit la toate băncile partenere dar practic finanţarea acestora este foarte dificlă,” a precizat Ramona Barbu, directorul executiv al DBSol Consulting.
Dintre toate, creditele pentru locuinţe au fost cele mai afectate. Băncile finanţează acum numai jumătate din suma pe care o acordau în urmă cu 3 luni pentru împrumuturile imobiliare şi ipotecare.
“Dacă la creditul de consum, în vara asta, în august, ne încadram la un credit de 13.000 având un salariu de 500 de euro, acum ne încadrăm la un credit de 8000 de euro, deci diferenţa este undeva la 60%. Dacă ar fi vorba de un credit imobiliar, înainte cu un venit de 1000 de euro acum ne încadrăm la 55.000 de euro.”
Tensiunile din piaţa creditării vor mai continua cel puţin câteva luni, susţine Ramona Barbu.
Ea se aşteaptă la o intrare în normalitate abia în februarie – martie 2009.
Sursa: The Money Channel


