Când o persoană alege să refinanţeze un credit trebuie să ia în calcul comisionul de rambursare anticipată şi pe cel de acordare. Unele bănci au o anumită perioadă în care creditul nu poate fi achitat integral. Unele credite pot fi refinanţate imediat, însă altele au o perioadă de graţie între trei luni şi un an.
Băncile care acordă refinanţări cer referinţe de la celelate instituţii bancare în care este specificată suma exactă pentru care se face un nou credit. Aceste documente sunt eliberate în schimbul unor sume care pot varia între 50 şi 500 de euro. Mai ales în cazul creditelor pentru nevoi personale, mulţi sunt descurajaţi de aceste comisioane.
Conform ultimelor norme de acordare a unei refinaţări, creditul nou se calculează în funcţie de numărul de persoane din familie.
În cazul creditelor imobiliare sunt preferate împrumuturile în franci elveţieni, pentru că au dobânzi mai mici şi se pot lua mai mulţi bani cu acelaşi venit. Singura problemă este că plata imobilelor se face în euro sau în lei. Atunci clienţii pierd cam un procent din suma contractată.
În cazul refinanţărilor pentru creditele de nevoi personale, daca facem o refinanţare de 8.000 de euro pe cinci ani, trebuie să fim atenţi la DAE.
Astfel, la Unicredit Ţiriac Bank, DAE ajunge la 11,23% cu o rată lunară de peste 177 lei.
La Piraeus Bank, rata este de aproape 180 de lei, cu o dobândă lunară de 12,15%. În cazul BRD, rata creşte până la 205,74 lei cu o dobândă anuală efectivă de 17,48%.
Dacă facem refinanţarea la Bancpost, rata lunară este de 200,15 lei, cu o dobândă de 11,95.
La Raiffesen, la o rată de 177,55lei avem o dobândă anuală efectivă de 17,84%.
Pentru o rată de 222,07 lei, la Volsbank avem o dobândă de 9% şi o DAE de 18,86%.
În cazul BCR, pentru o rată de 202,52 lei, cu o DAE de 19,75%
Sursa: The Money Channel