Creditul de refinanţare este utilizat pentru a rambursa integral un credit mai costisitor aflat în derulare. Acest produs este recomandat atunci când ratele dobânzilor au scăzut destul de mult comparativ cu dobânda pe care o plăteşte un client la creditul pe care l-a contractat în trecut.
Pentru ca refinanţarea să fie eficientă, reprezentanţii Conso recomandă ca diferenţa de dobândă să fie mai mare decât comisionul de rambursare anticipată a vechiului credit şi decât comisioanele percepute la acordarea noului împrumut.
Spre exemplu, dacă o persoană mai are de rambursat în decurs de 5 ani 5.000 de euro dintr-un credit ipotecar, cu o rată a dobânzii de 12%, el ar putea contracta un credit de refinanţare la 8%. Dobânda pe care ar plăti-o în decursul celor 5 ani rămaşi ar fi de aproximativ 1.080 de euro, cu circa 600 de euro mai puţin decât la creditul existent. Costul refinanţării va fi de 250 de euro, însă, prin dobânda mai mică, el va face la final o economie de 350 de euro.
Refinanţarea nu este neapărat necasar să se facă pe o perioadă egală cu cea rămasă la vechiul credit. În cazul în care clientul optează pentru o perioadă mai scurtă, el va realiza o economie suplimentară de costuri.
De asemenea, cu această ocazie este posibilă chiar extinderea termenului de rambursare şi/sau mărirea sumei împrumutate.
Sursa: The Money Channel