Dacă până miercuri, 25 martie, nici un deputat sau senator membru în comisiile juridice nu vine cu o propunere oficială care să amendeze proiectul Codului de procedură civilă, executorii bancari vor dispărea ca meserie, a declarat, pentru Cotidianul, Iulian Urban, vicepreşedinte al Comisiei juridice din Senat.
Dispariţia executorilor bancari ar transfera implicit toate dosarele specializate către executorii judecătoreşti. Acest fapt ar conduce indirect la o creştere semnificativă a costului creditării în condiţiile în care, spre deosebire de executorii bancari (angajaţi cu salariu fix ai băncilor), executorii judecătoreşti percep onorarii care pot ajunge şi la 10% din valoarea datoriei recuperate. În plus, băncile ar avea de pierdut din reducerea gradului de succes în recuperarea creanţelor.
„Dacă se hotărăşte, până la urmă, desfiinţarea corpului executorilor bancari, costurile băncilor aferente recuperării de debite vor creşte cu până la 20%, potrivit estimărilor noastre. Poate nu toată această sumă se va transfera în costurile creditelor, însă o scumpire cu cel puţin 14% se va vedea“, au declarat, pentru Cotidianul, surse bancare.
Mai mult, susţin sursele citate, gradul de reuşită în recuperare, în cazul creditelor garantate, va scădea de la 80-100%, în prezent, până la sub 25%, fapt care ar aduce grave prejudicii băncilor, dar şi alte costuri suplimentare datorate provizioanelor aferente creditelor restante.
Potrivit normelor în vigoare, băncile sunt obligate să constituie provizioane egale cu valoarea datoriei minus 25% din garanţie în cazul creditelor restante de mai mult de 90 de zile.
În cazul creditelor fără garanţii (de nevoi personale), impactul dispariţiei executorilor bancari ar fi chiar mai pronunţat.
„Un calcul sumar pe care l-am făcut în interiorul băncii arată că, la actualul volum de restanţe la creditele de nevoi nenominalizate, fiecare executor judecătoresc ar beneficia de 20.000 de euro dacă luăm în consideraţie doar un onorariu de 100 de lei/dosar, aferent întocmirii unei notificări“, au explicat aceleaşi surse.
De precizat este şi faptul că, în cazul în care reuşesc să recupereze suma datorată de client, executorii judecătoreşti mai primesc un onorariu procentual care variază între 1 şi 10% din suma recuperată. Procentul maxim este aplicat, în general, debitelor sub 100.000 de lei noi.
Diferenţa fundamentală între executorii bancari şi cei judecătoreşti constă în faptul că primii sunt angajaţi, cu salariu fix, ai băncilor, în timp ce ceilalţi sunt constituite ca persoane juridice private. De aici decurg mai multe deosebiri majore, însă asupra clientului se repercutează în mod direct diferenţele de costuri. „Executorii bancari au un salariu fix. Doar în ultima vreme ei au început să aibă unele bonusuri care sunt însă suportate exclusiv de bancă“, au declarat, pentru Cotidianul, reprezentanţii unei bănci de top din România.
Cu o singură excepţie marcantă (Banca Transilvania), toate instituţiile de credit de top din România au un corp propriu de executori bancari. În acest context, atât Asociaţia Română a Băncilor, cât şi Banca Naţională a României au susţinut public în repetate rânduri menţinerea executorilor bancari în nomenclatorul de meserii motivând cu argumente utilitatea acestora.
Sursa: The Money Channel